Netflix: Sezonul cinci din „Stranger Things” va fi şi ultimul

Sezonul cinci al serialului „Stranger Things” a fost prezentat de Netflix. Platforma de streaming a precizat că acesta va fi şi ultimul, scrie Variety.

Creatorii serialului, fraţii Matt şi Ross Duffer, le-au transmis fanilor într-o scrisoare că sezonul patru va fi împărţit în două, o parte fiind difuzată pe 27 mai şi a doua pe 1 iulie.

„Acum şapte ani, am plănuit un arc narativ complet pentru Stranger Things. Atunci, am gândit povestea pe patru sau cinci sezoane. S-a dovedit prea lungă pentru a fi în patru, dar ne îndreptăm către final”, au spus ei.

Ei promit poveşti palpitante în universul „Stranger Things”, noi mistere şi noi aventuri.

Al treilea sezon al seriei a fost difuzat acum doi ani şi jumătate. Filmările au cunoscut întreruperi din cauza Covid. Tinerii actori, care au început să joace în serial pe când erau adolescenţi, au astăzi 20 de ani. 

În „Stranger Things” joacă Finn Wolfhard în rolul lui Mike, Caleb McLaughlin ca Lucas, Gaten Matarazzo ca Dustin, Sadie Sink – Max, Joe Keery – Steve, Natalie Dyer – Nancy, Charlie Heaton – Jonathan and Maya Hawke – Robin. Sezonul 4 îi reuneşte şi pe Priah Ferguson, Eduardo Franco, Jamie Campbell Bower, Joseph Quinn, Mason Dye, Robert Englund, Tom Wlaschiha, Sherman Augustus, Nikola Djuricko, Joel Stoffer, Amybeth McNulty, Myles Truitt, Regina Ting Chen şi Grace Van Dien.

Serialul a fost nominalizat pentru 31 de premii Emmy, câştigând şase la categoriile artelor creative.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Tavan prabusit peste o pensionara intr-un supermarket din Bucuresti

Tavan prăbușit peste o pensionară într-un supermarket din București. Femeia a...

Incident șocant într-un supermarket din Capitală, acolo unde o parte din tavan s-a prăbușit peste clienți! O femeie de 70 de ani a ajuns...

Hidroelectrica, lăsată fără bani! 1 miliard de euro ajung la bugetul...

Cea mai valoroasă companie a statului va rămâne fără bani de investiții pentru că tot profitul va trebui să-l dea acționarilor, așa cum au...