Nicolae Ciucă a ajuns la Galați. Președintele PNL prezintă imagini șocante de la fața locului: Voi face tot ce îmi stă în putere

Publicat: 14 sept. 2024, 21:20, de Corina Oprea, în ACTUALITATE , ? cititori
Nicolae Ciucă a ajuns la Galați. Președintele PNL prezintă imagini șocante de la fața locului: Voi face tot ce îmi stă în putere
Nicolae Ciucă a ajuns la Galați. Președintele PNL prezintă imagini șocante de la fața locului: Voi face tot ce îmi stă în putere

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, se află în județul Galați, una dintre zonele puternic afectate de inundațiile care au lovit România în ultimele zile. Șeful Senatului a ajuns în regiune și a transmis un mesaj de solidaritate și sprijin pentru cei afectați, afirmând că va rămâne acolo peste noapte pentru a monitoriza situația și a coordona măsurile necesare.

Liderul PNL a subliniat, în declarațiile sale, că siguranța oamenilor este prioritatea absolută în această perioadă de criză, iar el va face tot ce îi stă în putință pentru a se asigura că responsabilii iau măsuri imediat și își fac treaba ca la carte.

„Am ajuns la Galați, în zonele lovite de calamitate și voi rămâne aici peste noapte. Voi face în aceste zile tot ce îmi stă în putere pentru siguranța românilor de aici. Pentru că solidaritatea și compasiunea fac o comunitate puternică”, este mesajul lui Nicolae Ciucă.

Liderul PNL a postat și imagini filmate din elicopterul cu care a survolat zonele inundate, arătând tuturor că situația este cât se poate de gravă.

În contextul inundațiilor severe care au lovit județul Galați, Ministerul Apărării Naționale (MApN) a intervenit cu două detașamente echipate pentru salvare și sprijin logistic. Aceste echipe, dotate cu bărci de salvare și camioane, au fost mobilizate pentru a ajuta populația din zonele cele mai afectate.

Intervenția militară, realizată în colaborare cu autoritățile locale și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), a jucat un rol crucial în eforturile de a limita pagubele și a proteja viețile oamenilor din regiune.

Intervenția militară în Slobozia Conachi și Pechea

În ultimele 24 de ore, Ministerul Apărării a acționat prompt în localitatea Slobozia Conachi, unde Brigada 10 Geniu din Brăila a trimis un detașament de militari, bărci motorizate și echipamente specifice pentru salvare.

De asemenea, un alt detașament din cadrul aceleași brigăzi, împreună cu Regimentul 528 ISR „Vlad Țepeș”, a intervenit în localitatea Pechea, cu 10 bărci și camioane. Aceste resurse au fost esențiale în sprijinul operațiunilor de evacuare și asistență a cetățenilor afectați de revărsarea apelor.

Intervenția în aceste două localități a fost coordonată de autoritățile locale, în strânsă cooperare cu IGSU, care a solicitat ajutorul forțelor armate. Acțiunile desfășurate au vizat evacuarea locuitorilor din zonele critice, transportul materialelor esențiale și restabilirea unei minime infrastructuri pentru ca viața oamenilor să poată continua în condiții de siguranță.