Nicolae Ciucă: Avem nevoie ca economia să poată să îşi revină cât mai curând posibil. Cifrele infectărilor sunt încurajatoare

Premierul Nicolae Ciucă afirmă că sunt „încurajatoare” cifrele privind evoluţia celui de-al cincilea val al pandemiei în România şi că are în mod constant discuţii cu ministrul şi specialiştii din cadrul Ministerului Sănătăţii cu privire la măsuri care să permită revenirea economiei „cât mai curând posibil”.

„Avem nevoie ca economia să poată să îşi revină cât mai curând posibil. Am avut şi avem discuţii la nivelul Ministerului Sănătăţii, cu domnul ministru Rafila şi echipa dânsului ne întâlnim şi în cursul săptămânii şi în weekend, facem analizele necesare pe date concrete. Ce pot spune este că începând de sâmbăta trecută cifrele sunt încurajatoare, am început să scădem cu 2-3.000 de infectări pe zi.

Astăzi numărul de infectări este mai mic decât marţea trecută şi folosim ziua de marţi pentru că în weekend testările nu sunt la fel, oamenii ezită să meargă la centrele de evaluare (…). Nu vreau să mă antepronunţ, am discutat cu domnul ministru Rafila şi dânsul a spus că după 15 februarie, în funcţie de datele pe care le vom avea atunci în evoluţia infectărilor, vom putea să discutăm despre măsurile care vor fi luate la nivelul Guvernului”, a afirmat Nicolae Ciucă, miercuri seară, la Antena 3.

El a subliniat că deciziile luate de Guvern trebuie să aibă ca ţintă creşterea economică, arătând că în discuţiile cu antreprenorii a „desluşit voinţă, entuziasm şi disponibilitate la dialog” din parte oamenilor de afaceri români, care vor să promoveze producţia autohtonă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Petrecere PORNO de 8 Martie în cel mai luxos club din...

Mai multe doamne și domnișoare din lumea politică și din lumea de business a Bucureștiului au petrecut într-un club luxos alături de un bărbat...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...