Nicușor Dan, absent la Davos. Dominic Fritz explică strategia „cărții prudenței” în fața tensiunilor Trump-Europa

Publicat: 21 ian. 2026, 09:01, de Ionut Jifcu, în POLITICĂ , ? cititori
Nicușor Dan, absent la Davos. Dominic Fritz explică strategia „cărții prudenței” în fața tensiunilor Trump-Europa

Absența președintelui României, Nicușor Dan, de la Forumul Economic Mondial de la Davos, coroborată cu lipsa unei poziționări publice ferme alături de ceilalți lideri europeni, a generat dezbateri aprinse în spațiul public. Speculațiile privind o posibilă răcire a relațiilor dintre București și Bruxelles au fost însă respinse de președintele USR, Dominic Fritz. Acesta a oferit o explicație pragmatică pentru tăcerea șefului statului, invocând un sentiment acut de vulnerabilitate resimțit de statele est-europene, situație care impune o strategie a prudenței similară cu politica României din perioadele premergătoare celor două războaie mondiale.

România, absentă de la Davos

Liderul USR consideră că statele mici, aflate la granița estică a Uniunii Europene și a NATO, percep mult mai intens pericolul unei destabilizări a alianțelor occidentale. Într-un climat geopolitic extrem de volatil, orice mișcare greșită poate avea consecințe majore de securitate, relatează Mediafax.

„Cu siguranță, țările mici din Europa, și mai ales țările mici din estul Europei, se simt mai vulnerabile față de o prăbușire a acestei alianțe, care nu este doar una comercială, ci mai ales una de securitate”, a declarat Dominic Fritz.

În viziunea acestuia, reticența reprezentanților statului român de a se angaja în declarații belicoase sau definitive este justificată. Fritz susține necesitatea unor mesaje atent calibrate pentru a nu inflama și mai mult o situație deja fragilă.

„De aceea, eu prefer ca poziționările publice să fie mai degrabă conservatoare și cântărite din partea celor care reprezintă statul român, decât să se arunce într-o retorică care apoi escaladează și mai mult lucrurile”, a afirmat președintele USR.

În Europa nu există o direcție clară

Un alt argument adus în favoarea acestei strategii de temporizare este lipsa unei voci unitare la nivelul liderilor occidentali. Dominic Fritz a subliniat că marile puteri europene au abordări distincte, fapt ce complică alinierea automată a României la un curent sau altul.

„Vedem că și din partea europenilor avem abordări foarte diferite. Dacă ne uităm la cum vorbește Emmanuel Macron, cum vorbește Friedrich Merz, cum vorbește Keir Starmer, sunt acolo nuanțări foarte, foarte importante”, a spus acesta, referindu-se la liderii Franței, Germaniei și Marii Britanii.

Din acest motiv, Fritz consideră că nu este momentul ca Bucureștiul să încerce să preia inițiativa sau să se poziționeze prematur ca lider al unei tabere în interiorul UE.

„Tocmai de aceea nu cred că ar fi sănătos acum să ne aruncăm noi și să fim lideri pentru vreo tabără”, a declarat Dominic Fritz.

Totuși, el a ținut să precizeze că această prudență este temporară și nu echivalează cu o trădare a valorilor europene.

„Când va veni momentul în care cărțile vor fi puse pe masă, va trebui să ne poziționăm. Iar această poziționare poate să fie doar alături de aliații noștri din Uniunea Europeană”, a conchis președintele USR.

Nicușor Dan joacă prudent și în relația cu Donald Trump

Strategia de așteptare se aplică și în cazul relației delicate cu Statele Unite, în contextul revenirii lui Donald Trump la Casa Albă. Invitația adresată președintelui Nicușor Dan de a se alătura unui potențial „Consiliu pentru Pace”, structură ce ar include și Rusia lui Vladimir Putin, este privită cu reticență.

Întrebat despre oportunitatea acceptării unei astfel de invitații, Dominic Fritz a atras atenția asupra riscurilor implicite, menționând că regulile jocului par a fi dictate unilateral de la Washington.

„Este o întrebare foarte dificilă, pentru că încă sunt atât de multe neclarități în jurul acestui Consiliu. Așa cum e acum, pare că președintele Trump spune: facem acest Consiliu, dar până la urmă decid eu care este linia acestui Consiliu”, a declarat Dominic Fritz, într-un interviu pentru G4Media.

Liderul USR explică faptul că ezitarea lui Nicușor Dan este împărtășită și de alți omologi europeni, care cer garanții și proceduri clare înainte de a se asocia demersului.

„Acesta este și motivul pentru care mai mulți europeni care au fost invitați spun că este o idee despre care putem să discutăm, dar haideți să ne mai uităm la regulament, la statut și la toate aceste detalii”, a precizat Fritz.

Concluzia liderului USR este fermă în privința angajamentelor României în sfere de influență incerte.

„Nu cred că poate să existe un cec în alb”, a spus liderul USR.