Nicușor Dan blochează legea guvernanței corporative: ce a găsit în text și de ce a trimis totul la CCR

Președintele Nicușor Dan a refuzat să promulge legea privind aprobarea modificărilor aduse regimului de guvernanță corporativă a întreprinderilor publice și a trimis actul normativ la Curtea Constituțională. Miza nu este, în acest moment, o dispută despre oportunitatea guvernanței corporative sau despre utilitatea reformei în companiile de stat, ci despre felul în care legea a fost modificată pe traseul parlamentar.

Un refuz de promulgare care nu atacă fondul, ci felul în care s-a făcut legea

Șeful statului spune, pe scurt, că textul final a ieșit din Camera Deputaților cu un amendament important care nu fusese discutat de Senat, ceea ce ar încălca principiul bicameralismului.

Despre ce lege este vorba, mai exact

Actul contestat aprobă OUG 22/2025, ordonanța prin care Guvernul a modificat legislația privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Această ordonanță a fost prezentată încă de la adoptare ca parte din alinierea legislației românești la cerințele europene privind administrarea companiilor de stat, selecția conducerii și funcționarea consiliilor de administrație.

Pe scurt, discutăm despre regulile după care sunt numiți și remunerați administratorii și directorii din întreprinderile publice, adică exact una dintre zonele unde politica și administrația și-au făcut de ani buni de cap.

Ce anume l-a deranjat pe președinte

Problema ridicată de Nicușor Dan vizează un punct introdus în Camera Deputaților, cameră decizională, după articolul I punctul 7. Acest nou punct modifică articolul 8 alineatul 9 din OUG 109/2011 și se referă la plata asigurării de răspundere profesională și la alte beneficii acordate celor aflați în contract de mandat.

Mai exact, textul spune că asigurarea de răspundere profesională este plătită de întreprinderea publică, nu face parte din remunerație și trebuie menționată în contractul de mandat, iar totalul beneficiilor acordate într-un an nu poate depăși valoarea a două indemnizații fixe brute lunare.

Unde apare suspiciunea de neconstituționalitate

Potrivit sesizării, nici ordonanța inițială, nici forma discutată în Senat nu vizaseră acest alineat din articolul 8. Cu alte cuvinte, modificarea nu a fost dezbătută în prima cameră, ci a apărut direct în Camera Deputaților, unde a intrat pentru prima dată în joc.

De aici vine acuzația de încălcare a principiului bicameralismului:

Senatul nu s-a putut pronunța asupra unei modificări relevante care a intrat în lege abia în camera decizională. În logica președintelui, dacă amendamentul era suficient de important ca să schimbe regimul beneficiilor și al asigurării de răspundere, atunci el trebuia să treacă și prin filtrul primei camere.

Ce este, pe românește, bicameralismul acesta invocat des și explicat rar

În esență, bicameralismul înseamnă că Parlamentul are două camere și că ambele trebuie să aibă un rol real în procesul legislativ. Nu e suficient ca una să bifeze formal un text, iar cealaltă să bage pe sub ușă o modificare nouă, importantă, fără ca prima să o fi văzut vreodată.

Curtea Constituțională a sancționat în mai multe rânduri exact astfel de situații:

când forma finală a unei legi diferă substanțial de ceea ce a fost discutat inițial și una dintre camere este, practic, scoasă din joc pe o chestiune relevantă. Asta reclamă acum și Nicușor Dan.

De ce contează tocmai acest articol despre beneficii

La prima vedere, textul pare tehnic și aproape plictisitor. Numai că în companiile de stat tocmai din asemenea formule „tehnice” se nasc avantajele care, mai târziu, scandalizează publicul.

Când vorbești despre asigurări de răspundere profesională, cheltuieli de reprezentare, transport, diurnă și alte beneficii, nu mai e vorba doar despre o chestiune administrativă neutră.

E vorba despre felul în care sunt împachetate avantajele financiare și nefinanciare pentru cei numiți în conducerea întreprinderilor publice. Iar într-o țară unde sinecurile nu s-au pensionat niciodată, asemenea detalii nu sunt minore.

Ce urmează după sesizarea la CCR

Legea nu merge mai departe la promulgare până când Curtea Constituțională nu se pronunță.

Dacă CCR îi dă dreptate președintelui, textul se întoarce în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curții.

Dacă sesizarea este respinsă, legea revine pe masa președintelui pentru promulgare.

Altfel spus, mingea nu mai este acum la Cotroceni, ci la Curte.

Iar verdictul nu va spune doar dacă textul trece sau nu, ci și dacă Parlamentul a lucrat corect atunci când a umblat la el.

Un episod tehnic, dar cu o morală politică destul de clară

Cazul spune ceva neplăcut despre felul în care se face încă legislația în România. Chiar și atunci când vorbești despre reforme necesare, despre companii de stat și despre cerințe europene, tentația de a introduce pe traseu amendamente sensibile, discutate pe jumătate sau deloc, rămâne foarte vie.

Aici nu mai este vorba doar despre o reglare de procedură, ci despre vechiul reflex românesc de a băga lucrurile importante pe ușa laterală, între două comisii și o cameră decizională.

De ținut minte

Nicușor Dan nu a atacat frontal ideea de guvernanță corporativă în întreprinderile publice. A atacat felul în care a fost împins în lege un amendament relevant, fără ca ambele camere să-l fi discutat.

Dacă are dreptate, atunci problema nu e doar textul în sine, ci metoda. Iar în România, de multe ori, exact metoda trădează adevărata intenție.