Nicușor Dan, despre solicitarea SUA de acces la bazele României: Aceste echipamente sunt defensive și nu sunt înzestrate cu armament (VIDEO)

Publicat: 11 mart. 2026, 13:34, de Andreea Pavaloiu, în ACTUALITATE , ? cititori

Președintele Nicușor Dan a făcut declarații după ședința CSAT de miercuri dimineață, în cadrul căreia au fost analizate mai multe subiecte pe ordinea de zi. El a confirmat solicitarea SUA pentru dislocarea temporară a unor echipamente și a unor forțe americane în România.

Șeful statului a subliniat că aceste echipamente sunt defensive, nu dotate cu armament. Solicitarea Statelor Unite va ajunge în Parlament, unde va fi supusă votului.

Al treilea subiect al discuției de astăzi în CSAT a fost dislocarea temporară a unor echipamente și forțe militare americane în România. Este vorba despre avioane de realimentare — cum s-a discutat deja în spațiul public —, echipamente de monitorizare și echipamente de comunicații satelitare, acestea din urmă în corelare cu scutul de la Deveselu.

Subliniez că aceste echipamente sunt defensive și că nu sunt înzestrate cu armament propriu-zis. În termeni tehnici, sunt denumite echipamente non-cinetice.

Ele vor fi dislocate, în măsura în care Parlamentul aprobă în ședința care urmează să aibă loc astăzi, în baza acordului de parteneriat dintre România și Statele Unite. Este o colaborare similară cu cea pe care alte țări NATO o derulează în această perioadă”, a explicat șeful statului.

Președintele a dorit să dea asigurări românilor că sunt în siguranță și că nu există motive de îngrijorare din acest punct de vedere.

Așa cum am spus, pentru ca aceste echipamente și aceste forțe militare să ajungă în România este nevoie de votul Parlamentului. În urma ședinței CSAT, am trimis o scrisoare Parlamentului și vom avea o dezbatere în această după-amiază.

Subliniez că este vorba despre echipamente care sporesc securitatea României. Îi asigur pe români că nu au motive de îngrijorare. Țara lor este o țară sigură — ba chiar mai sigură„, a încheiat Nicușor Dan.

De asemenea, șeful statului a vorbit și despre celelalte subiecte de pe ordinea de zi, respectiv situația românilor din Orientul Mijlociu, dar și situația economică a țării, precum și cea a prețurilor la petrol, care recent au crescut brusc din cauza conflictului izbucnit între SUA, Israel și Iran.

Am avut astăzi o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării cu trei subiecte pe ordinea de zi. În primul rând, am discutat situația din Orientul Mijlociu — dintr-o perspectivă militară, cu previziuni pe termen scurt, mediu și lung. Am abordat apoi, și este foarte important, situația românilor din zonă. Ministrul de Externe a prezentat un raport detaliat în această privință. Este, evident, una dintre preocupările noastre principale. Până în acest moment, aproximativ 5.700 de persoane s-au întors din zonă în România, dintre care circa 3.700 au beneficiat, într-o formă sau alta, de sprijinul autorităților – o muncă pe care trebuie să o salut, depusă de oamenii din Ministerul Afacerilor Externe. Am discutat și despre dimensiunea politică a acestui conflict. România, alături de partenerii europeni, acționează pe canale diplomatice și politice pentru a pune capăt unui război care are consecințe directe asupra economiei noastre și asupra românilor care trăiesc în regiune- fie că sunt rezidenți, fie că nu sunt, fie că dețin doar cetățenia română, fie că au dublă cetățenie

Știre inițială:

Washingtonul vrea să folosească baze aeriene din România pentru a-și susține operațiunile militare din Orientul Mijlociu. Pentagonul a trimis o solicitare oficială în acest sens către Ministerul Apărării de la București, au declarat surse oficiale pentru Antena 3 CNN.

România nu va fi trasă în niciun conflict armat, asigură aceleași surse. Cererea americanilor este strict logistică: vor să aducă pe teritoriul românesc avioane cisternă, cele care realimentează alte aeronave în plin zbor,  și echipamente militare de comunicații și radar, necesare forțelor SUA dislocate în Orientul Mijlociu.