Nicușor Dan, despre incidentul din apele teritoriale românești: „Membrii echipajului au fost salvați”
Președintele Nicușor Dan a susținut joi seară, la Chișinău, o conferință de presă după participarea la reuniunea trilaterală cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Întâlnirea a avut loc în contextul manifestărilor dedicate Zilei Independenței Republicii Moldova.
Șeful statului a anunțat că, în cursul serii, un incident s-a produs în apele teritoriale ale României, unde o navă a fost lovită. Potrivit lui Nicușor Dan, membrii echipajului au fost salvați, iar intervenția Gărzii de Coastă a fost promptă.
„În această seară am avut un eveniment în apele teritoriale românești. O navă a fost lovită. Din fericire, membrii echipajului au fost salvați. Garda de Coastă a intervenit prompt, nimeni nu a fost rănit”, a declarat președintele.
Întrebat dacă a discutat cu Volodimir Zelenski despre atacurile ucrainene asupra portului Novorosiisk, prin care este transportat și petrol kazah, Nicușor Dan a precizat că subiectul a fost abordat anterior.
Președintele a explicat că discuțiile purtate joi au vizat, în principal, accelerarea comunicării dintre părți în astfel de situații.
„Am discutat înainte. Ce am discutat azi a fost ca aceste discuții să fie mai rapide”, a spus Nicușor Dan.
El a adăugat că România și-a transmis în mod repetat mesajele către partea ucraineană, iar Kievul a reacționat rapid atunci când a fost necesar.
„Repet, de câte ori a fost nevoie, Ucraina a primit mesajele noastre și a acționat rapid”, a mai declarat președintele României.
O navă comercială s-a scufundat joi seara în Marea Neagră, la circa 20 de mile marine de Sfântu Gheorghe, potrivit Mediafax.
Incidentul a avut loc în jurul orei 19.00, la aproximativ 20 de mile marine sud-est de Sfântu Gheorghe. MRCC Constanța a declanșat o operațiune de căutare și salvare după ce a fost informat că la bordul navei comerciale izbucnise un incendiu.
O navă aflată în apropiere a anunțat că observase persoane în apă, iar polițiștii de frontieră au început imediat operațiunea de salvare. Toate cele 12 persoane aflate la bordul navei au fost salvate. Zece dintre acestea au fost recuperate de polițiștii de frontieră, iar una era rănită. Alte două persoane au fost salvate de echipajul unei nave comerciale.
Operațiunea de căutare și salvare s-a desfășurat în condiții dificile, valurile atingând aproximativ 2,5 metri. Polițiștii de frontieră au coordonat intervenția în care au fost implicate două nave ARSVOM și o navă comercială, contribuind la salvarea tuturor celor 12 persoane aflate în pericol.