Nicușor Dan, discuții despre prețurile la combustibili cu șefii OMV Petrom. România importă 80% din țiței

Publicat: 16 mart. 2026, 17:34, de Corina Oprea, în ECONOMIE , ? cititori
Nicușor Dan, discuții despre prețurile la combustibili cu șefii OMV Petrom. România importă 80% din țiței
foto: Nicușor Dan, X

Președintele Nicușor Dan a discutat luni, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanții OMV Petrom despre securitatea energetică, proiectul Neptun Deep și evoluția pieței combustibililor.

Discuții despre piața energiei și prețurile la combustibili

Președintele Nicușor Dan a declarat că a discutat despre evoluția prețurilor la combustibili și despre securitatea aprovizionării cu energie în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o luni, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanții companiei OMV Petrom.

Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, șeful statului a precizat că întâlnirea a vizat atât situația actuală a pieței energetice, cât și proiectele majore de investiții din sectorul gazelor naturale.

El a explicat că discuțiile au inclus și impactul conflictului din Orientul Mijlociu asupra pieței energetice.

În acest context, Nicușor Dan a arătat că reprezentanții OMV Petrom au prezentat o analiză privind evoluțiile din perioada următoare.

„Reprezentanții OMV Petrom mi-au prezentat o informare detaliată despre evoluțiile pe termen scurt și mediu, precum și despre scenariile pe care le iau în calcul. Am abordat și tema prețurilor la combustibili și securitatea aprovizionării. Am convenit că va exista o colaborare și o cooperare strânsă cu Guvernul pentru ca România să depășească cu bine această nouă perioadă de presiune asupra prețurilor la energie”, a transmis președintele.

România importă 80% din țițeiul necesar consumului

Președintele a atras atenția că, deși România dispune de resurse energetice proprii, acestea nu sunt suficiente pentru a acoperi necesarul intern.

Potrivit șefului statului, aproximativ 80% din țițeiul utilizat în România provine din importuri, ceea ce face ca evoluțiile internaționale să influențeze direct piața internă.

„Închiderea strâmtorii Hormuz creează dificultăți majore pentru toate statele importatoare de petrol și combustibili. România are resurse proprii, însă acestea sunt insuficiente, motiv pentru care importăm aproximativ 80% din țițeiul necesar consumului intern”, a transmis Nicușor Dan.

Proiectul Neptun Deep ar putea dubla producția de gaze a României

În cadrul întâlnirii de la Cotroceni, președintele s-a întâlnit cu Alfred Stern, președintele Consiliului de Supraveghere OMV Petrom, și cu Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

Unul dintre subiectele centrale ale discuției a fost proiectul Neptun Deep, dezvoltat în Marea Neagră de OMV Petrom și compania de stat Romgaz.

Nicușor Dan a declarat că proiectul avansează conform calendarului stabilit și că primele gaze naturale ar urma să fie livrate în anul 2027.

„Este o investiție de peste 4 miliarde de euro care va consolida securitatea energetică a României și va reduce dependența noastră de importuri. Neptun Deep aproape va dubla producția de gaze a României și va contribui semnificativ la creșterea independenței energetice a țării”, a afirmat șeful statului.

Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră are o suprafață de aproximativ 7.500 de kilometri pătrați și se află la circa 160 de kilometri de țărm, în ape cu adâncimi cuprinse între 100 și 1.000 de metri.

Conflictul din Orientul Mijlociu pune presiune pe piața petrolului

Președintele a făcut referire și la efectele conflictului din Orientul Mijlociu, început la finalul lunii februarie, care a afectat fluxurile de petrol prin Strâmtoarea Ormuz.

Potrivit datelor din industrie, exporturile de petrol brut și produse rafinate care tranzitează această rută au scăzut semnificativ, determinând operatorii din regiune să reducă sau chiar să oprească o parte din producție.

Nicușor Dan a precizat că România trebuie să continue investițiile în sectorul energetic și să mențină dialogul cu actorii principali din industrie.