Nicușor Dan, „flituit” de Gabriela Szabo

Publicat: 17 feb. 2021, 12:02, de Ion Teleanu, în News , ? cititori
Nicușor Dan, „flituit” de Gabriela Szabo
Nicusor Dan Gabi Szabo

La începutul acestui an, PUTEREA a solicitat primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, a solicitat câteva informații despre activitatea și finanțările de la CSM București, dar, deși, au trecut 30 zile, nu am primit răspuns. De ce?

Pentru că Primăria Capitalei a trimis solicitarea noastră, spre soluționare, la CSM București, entitate sportivă finanțată din banii bucureștenilor și condusă de peste trei ani de Gabriela Szabo, iar prietena și protejata fostului edil Gabriela Firea a uitat de răspunsuri sau poate nu prea vrea să răspundă.

E drept că se solicitaseră anumite informații mai sensibile, cum ar fi chiriile apartamentelor închiriate de club pentru sportivi și antrenori, cât a cheltuit anul trecut fiecare secție și care a fost chiria pentru sediul CSM București.

Gabriela Szabo a fost impusă la conducerea CSM București, în urmă cu mai bine de trei ani, de către fostul primar general Gabriela Firea, iar la alegerile locale din 2020 a deschis lista consilierilor județeni PSD la Ilfov.

În tot acest timp, fosta atletă s-a remarcat prin numărul mare de procese deschise împotriva CSM București de sportivi, tehnicieni și angajați, dar și faptul că sediul clubului a fost mutat din centrul Capitalei, unde chiria era zero, mai către marginea Bucureștiului unde se plătește o chirie uriașă pe care încă nu a făcut-o public.

Așadar, degeaba a vrut edilul Nicușor Dan să aflăm cam cum s-au cheltuit o parte din fondurile direcționate de bucureșteni la CSM București pentru că nu prea vrea să aflăm prietena Gabrielei Firea. De ce?