Nicușor Dan, huiduit la inaugurarea spitalului din Bistrița. Mesajul președintelui despre „succesurile” țării

Publicat: 19 sept. 2026, 17:43, de Gabriela Gogu, în ACTUALITATE , ? cititori
Nicușor Dan, huiduit la inaugurarea spitalului din Bistrița. Mesajul președintelui despre „succesurile” țării
Nicușor și rucsăcelul cu secrete

Nicușor Dan a fost huiduit chiar la inaugurarea unui spital din Bistrița. Fluierăturile au venit din partea unora dintre cei prezenți la inaugurarea lucrărilor de extindere și modernizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență din oraș. Președintele a răspuns cu un mesaj despre echilibru, transmițând că românii ar trebui să se bucure atunci când au «succesuri».

Nicușor Dan a fost huiduit la inaugurarea spitalului din Bistrița

Șeful statului a participat la evenimentul organizat cu ocazia finalizării lucrărilor de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița. Nemulțumirea unei părți din public s-a făcut simțită și în timpul discursului său, când președintele a fost huiduit din nou.

Proiectul a vizat modernizarea infrastructurii medicale a unității și dotarea ei cu echipamente și tehnologii noi. Investiția a inclus extinderea clădirii, reabilitarea unor spații existente și digitalizarea unor activități medicale.

Președintele cere românilor să se bucure de «succesuri»

Ulterior, Nicușor Dan a evitat să comenteze pe larg sistemul medical și a preferat un mesaj mai general. Președintele a spus că îl leagă amintiri de Bistrița, oraș în care comunitatea marchează, prin noul spital, o realizare așteptată de multă vreme.

„Să ne bucurăm când avem «succesuri»”, le-a transmis Nicușor Dan românilor.

Șeful statului a recunoscut, totuși, că țara se confruntă în continuare cu probleme. Potrivit lui, corupția și grupurile de interese încă există, iar digitalizarea ar fi putut avansa mult mai mult decât a făcut-o până acum.

„Când am avut succese, am avut succese”, a spus președintele.

Referitor la percepția generală despre situația din România, președintele a atras atenția asupra distorsiunii create de televiziune.

„Pare că, dacă ne uităm la TV, pare că suntem în preajma Apocalipsei. Nu suntem deloc așa”, a punctat Nicușor Dan.

Ce a spus președintele Serbiei despre progresul României

Nicușor Dan a povestit că, cu o zi înainte, a participat la un summit desfășurat în Ucraina. Acolo, potrivit șefului statului, președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, ar fi vorbit public despre impresia pe care i-a lăsat-o evoluția României în ultimii douăzeci de ani, de când a ajuns la conducerea țării vecine.

Președintele a admis că traseul de dezvoltare al României ar fi putut fi parcurs mai repede. Totuși, a ținut să sublinieze că imaginea de ansamblu nu ar trebui privită cu pesimism.

„Să ne uităm cu echilibru unde suntem și, în felul ăsta, vom face mai bună societatea pentru noi și pentru copiii noștri”, a încheiat Nicușor Dan.