Nicușor Dan nu exclude expulzarea ambasadorului rus după atacul cu dronă de la Galați

Publicat: 31 mai 2026, 15:05, de Cristian Matache, în POLITICĂ , ? cititori
Nicușor Dan nu exclude expulzarea ambasadorului rus după atacul cu dronă de la Galați
Foto HEPTA

Închiderea Consulatului Rusiei de la Constanța este, în opinia președintelui Nicușor Dan, un semnal ferm transmis Moscovei. Într-un interviu telefonic acordat sâmbătă pentru BBC, șeful statului a afirmat că această decizie „reprezintă un avertisment pentru partea rusă și sper că se vor opri”.

El a subliniat că România are la dispoziție și alte instrumente diplomatice în cazul în care incidente similare se repetă. „Dacă nu, există și alte măsuri pe care le putem lua împotriva lor”, a continuat el.

Întrebat ce alte măsuri ar putea adopta Bucureștiul dacă drone rusești vor continua să pătrundă pe teritoriul național, Nicușor Dan a răspuns: „Expulzarea ambasadorului, de pildă. Da, există această ierarhizare a măsurilor care se pot lua la nivel diplomatic”.

Anunțul privind închiderea consulatului rus a fost făcut chiar în ziua incidentului de la Galați, după reuniunea CSAT convocată de președinte. Acesta a descris evenimentul drept „cel mai grav incident de securitate produs pe teritoriul României de la începutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”.

Referindu-se la drona care a lovit blocul din Galați, Nicușor Dan a declarat că există dovezi tehnice clare care infirmă versiunea prezentată de Moscova privind originea aparatului de zbor.

„Am avut o altă dronă acum patru sau cinci săptămâni care nu a explodat. Am comparat cele două drone – resturile celei care a explodat ieri și cele ale celei care a ajuns acum o lună – și sunt complet identice. Așadar, putem spune cu certitudine că este o dronă rusească”, a spus Nicușor Dan.

Președintele a explicat că astfel de drone sunt utilizate în atacurile asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, infrastructură esențială pentru exportul cerealelor. Potrivit acestuia, armata română a monitorizat vineri 43 de drone, iar „una dintre ele, lovită de armata ucraineană, și-a schimbat direcția și a intrat pe teritoriul României”.

Șeful statului a precizat că, de la începutul conflictului, mai multe aparate de acest tip au ajuns pe teritoriul României. „Poate 20-30 care au ajuns aici”, a estimat el. Totodată, a arătat că, inițial, dronele nu transportau încărcături explozive, însă situația s-a schimbat în ultima perioadă. „La început, acestea nu erau încărcate cu explozibili. Însă, după cum am menționat, acum o lună am avut o altă dronă cu explozibili care, din fericire, nu a explodat”.

Nicușor Dan a avertizat că riscurile pentru populația din zona de frontieră sunt în creștere. „Situația este periculoasă”, a afirmat președintele. El a adăugat: „A devenit periculoasă pentru cetățenii români. Iar atunci când rușii vizează localități aflate de cealaltă parte a Dunării, trebuie să se asigure că nu provoacă răniți în rândul cetățenilor români”.

Într-o reacție anterioară, Vladimir Putin solicitase acces la resturile dronei pentru verificări suplimentare. Liderul de la Kremlin declarase: „Nu știu ce fel de dronă a explodat în România. Să ne trimită resturile”.

În cadrul aceluiași interviu pentru BBC, președintele României a abordat și subiectul consolidării securității la frontieră. El a afirmat că Bucureștiul a cerut sprijin suplimentar din partea Statelor Unite și s-a declarat încrezător că acesta va continua.

„Sunt convins. Este un proces deja în desfășurare. Ne-au furnizat deja echipamente exact pentru acei 60 de kilometri de frontieră. Avem, așadar, echipamente americane, însă doar pentru o porțiune a frontierei, nu pentru întreaga zonă”, a spus președintele.

Pe lângă sprijinul american, România a solicitat aliaților europeni și NATO sisteme suplimentare de apărare antiaeriană și tehnologii antidronă pentru restul frontierei. Cererea a fost transmisă direct secretarului general al NATO, Mark Rutte, imediat după incidentul de la Galați.

De asemenea, Nicușor Dan a avut o discuție cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, cei doi convenind să intensifice colaborarea pentru dezvoltarea și producția comună de drone, valorificând experiența acumulată pe câmpul de luptă.