Nicușor Dan, pas cu pas, pe urmele lui Agamiță Dandanache

Tocmai în ziua când se împlineau 36 de ani de la declanșarea revoluției în București, președintele Nicușor Dan a dat foc țării, lovind fără scrupule la temelia independenței justiției, printr-o declarație aiuritoare, care a pus România pe hartă statele bananiere din jungla africană.

Cu un tupeu parșiv și o viclenie machiavelică, Nicușor Dan și-a scos masca confuză de somnorilă bâlbâit și aiurit, anunțându-ne că, „imediat după sărbători”, va organiza „un referendum în cadrul corpului magistraţilor”, cu o singură întrebare: „CSM acţionează în interes public sau acţionează în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”. Iar dacă răspunsul e că „nu”, reprezintă interesul public, „CSM va pleca de urgenţă”. Opsss! Președintele Nicușor Dan și-a dat arama pe față.

Adormitul, gângavul și eternul nehotărât „încurcă-lume” s-a trezit brusc, devenind mai viclean și mai cinic decât lăsa să se bănuiască. Din senin, ne-a apărut în cale imaginea lui Agamiță Dandanache din „O scrisoare pierdută” a lui Ion Luca Caragiale. Pe Agamiță Dandanache, toți îl considerau „mai prost decât Farfuridi și mai canalie decât Cațavencu”, dar, ulterior, s-a constatat că este un politician lipsit de orice scrupule, mai veros și mai ticălos decât toți cațavencii și tipăteștii la un loc. Nu trebuie omis faptul că Dandanache este derivat de la „dandana”, fapt ce subliniază încurcătura ce o generează apariția lui imprevizibilă.

Agamiță Dandanache este prezentat de Ion Luca Caragiale drept tipul prostului fudul, tipul politicianului care este lipsit de orice scrupule, acestuia nepăsându-i de răul pe care îl provoacă altor persoane. Acesta este tipul căruia îi pasă numai de propria persoană. Dandanache este incapabil să rostească ceva inteligibil, fluent sau logic, uitând chiar motivul pentru care se află acolo și pentru care luptase. Astfel, acesta este caracterizat indirect de către autor prin replicile și acțiunile sale, adică „mai prost decât Farfuridi și mai canalie decât Cațavencu”.

Așadar, Nicușor Dan este copia perfectă a lui Agamiță Dandanache, fiind descris perfect de Elena Lasconi: „Nicuşor, viclean copil de casă”. Practic, el amenință membrii CSM cu darea afară, prin decret prezidențial, ca și cum membrii CSM ar fi angajații săi pe durată determinată. Mai mult, el lasă de înțeles că s-ar putea să li se facă dosare penale „in corpore”, așa cum a procedat Traian Băsescu.

Nicăieri în Constituție nu scrie că președintele poate „organiza” referendumuri pe categorii profesionale. Dar, Nicușor Dan e mai catolic decât Papa sau chiar Băsescu, adică e precum Agamiță Dandanache „deștept…dar mi se pare că e cam șiret”. Practic, prin instalarea lui Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, România s-a întors la epoca lui Agamiță Dandanache. Adică, am ajuns la descrierea lui George Călinescu care se potrivește astăzi perfect lui Nicușor Dan: „Agamiță Dandanache e mai mult un bâlbâit și un mărginit mintal, simbol trist al necesităților electorale și lamentabil exponent de clasă”. 

Așadar, cum spunea Caragiale: „În sănătatea alegătorilor… cari au probat patriotism si mi-au acordat… asta… cum să zic de! zi-i pe nume de! a! sufradzele lor” și „În sănătatea domnului Agamiță Dandanache, alesul nostru! Să trăiască!” – Ura, ura, ura!