Nicușor Dan susține reorganizarea Romsilva: Salut decizia Guvernului de a acţiona în această direcţie
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/07/dan.jpg)
Președintele Nicușor Dan a anunțat că susține ferm măsurile luate de Guvern pentru reorganizarea Romsilva, considerând această reformă un pas necesar spre responsabilitate instituțională și eficiență în protejarea fondului forestier. Intervenția sa vine în contextul în care ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat tăieri masive în structura Romsilva, inclusiv reducerea drastică a funcțiilor de conducere.
Nicușor Dan susține planul Romsilva
Nicușor Dan a transmis un mesaj public de susținere, afirmând că reforma Romsilva a fost unul dintre punctele importante pe care le-a susținut încă din campania electorală. Astfel, susține că este de acord cu decizia Guvernului, în care își pune toată încrederea.
”În campania electorală am vorbit despre nevoia de reformă într-o instituţie care, din păcate, a fost asociată prea des cu privilegii nemeritate precum primele de pensionare de 100.000 de euro. Salut decizia Guvernului de a acţiona în această direcţie – de a elimina funcţii decorative şi de a pune capăt unor beneficii excesive”, arată şeful statului.
Acesta a menționat că a avut miercuri o întâlnire cu Diana Buzoianu pentru a discuta detaliile reformei și a salutat decizia Guvernului de a elimina funcții decorative și beneficii excesive.
Reorganizare dură la Romsilva: de la 41 la 12 direcții silvice
Președintele a subliniat că reforma trebuie să meargă mână în mână cu o viziune sustenabilă asupra protejării pădurilor:
”Protejarea mediului este o prioritate pentru mine, iar în acest efort voi rămâne un partener activ al Guvernului. România are nevoie de instituţii care lucrează în interesul cetăţenilor şi al naturii, cu integritate şi responsabilitate”, mai transmite preşedintele.
În încheiere, liderul statului a reafirmat că protejarea mediului este o prioritate pentru mandatul său și că va rămâne un partener activ al Guvernului în reformele de mediu.
Joi, Guvernul a adoptat hotărârea prin care se aprobă reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva. Potrivit noii structuri, cele 41 de direcții silvice existente în prezent vor fi comasate în 12 direcții regionale. În același timp, aproximativ 90% din funcțiile de conducere vor fi desființate. Reducerea aparatului administrativ va genera o economie estimată la 19 milioane de lei anual.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a explicat că această reformă urmărește eficientizarea activității Romsilva și o mai bună separare a atribuțiilor economice de cele ce țin de protecția pădurilor.