Nicușor Dan vrea liniște politică pentru o dezbatere adevărată înainte de 18 mai

Publicat: 05 mai 2025, 18:55, de Andrei Ceausescu, în POLITICĂ , ? cititori
Nicușor Dan vrea liniște politică pentru o dezbatere adevărată înainte de 18 mai

Nicușor Dan a făcut apel la clasa politică să lase spațiul public pentru o dezbatere reală în societate în cele două săptămâni rămase până la alegerile din 18 mai.

Dan a susținut, într-o conferință de presă, că miza acestui scrutin este una „esențială”, între două viziuni complet opuse asupra direcției în care se îndreaptă România: una prooccidentală și una antioccidentală.

„România are pentru alegerile din 18 mai două opțiuni care sunt diametral opuse: o direcție prooccidentală versus o direcție antioccidentală, o direcție de libertate economică față de una de izolaționism economic, și mai ales o cultură a înțelepciunii și a dialogului față de o cultură a urii și a neîncrederii promovată de candidatul izolaționist”, a pus Nicușor Dan.

El a precizat că în următoarele două săptămâni vocea partidelor va conta mai puțin, iar societatea civilă ar trebui să fie în centrul dezbaterii. „Fac apel la politicieni să lase spațiul mediatic în aceste două săptămâni pentru acei români care au dovedit că au reușit – în economie, cultură, în diaspora – pentru o dezbatere de care societatea românească are nevoie”, a afirmat actualul primar al Capitalei.

Nicușor Dan nu a dorit să vorbească în detaliu despre negocieri politice sau despre scenariul unui guvern minoritar, afirmând că acestea sunt teme secundare și că trebuie abordate după 19 mai. De asemenea, întrebat dacă ar accepta sprijinul PSD în turul al doilea, a evitat un răspuns direct, declarând doar că este vorba despre o „dezbatere a societății” și nu una între partide.

„S-a încheiat epoca în care partidele mutau saci cu voturi dintr-o parte în alta. În 18 mai va conta vocea oamenilor”, a punctat el. Totodată, a afirmat că discuțiile cu diverși lideri politici, inclusiv cu Ilie Bolojan, au fost „preliminare” și „confidențiale”.

Edilul a insistat că va comunica în perioada următoare cu alegătorii prin toate canalele, inclusiv online, dar a subliniat importanța unor „diferențe esențiale de viziune” în mesajul campaniei. „Sunt foarte importanți aici oamenii care și-au câștigat încrederea în societate, spre deosebire de marea parte a politicienilor”, a adăugat el.

Referitor la demisia premierului Marcel Ciolacu, anunțată în aceeași zi, Nicușor Dan a comentat că este „un element secundar” în contextul alegerilor decisive pentru direcția țării. El a îndemnat electoratul să facă „alegerea înțeleaptă”, spunând că are „o speranță puternică” în discernământul societății românești.

În final, întrebat de ce a ieșit atât de târziu în spațiul public după primul tur, Dan a spus că a fost nevoie de un timp de reflecție: „Am avut nevoie de o reflecție asupra momentului în care suntem și a liniilor importante pe care se va derula campania.”