Nicușor s-a băgat singur în ședință: relevanța unei participări aproape irelevante

Ce s-a discutat azi — și de ce contează: se negociază ca la piață, pe teme care ard deja sub tălpi. Coaliția încă mai stă la masă să împartă firimituri de reformă, ca și cum România ar avea luxul timpului.

De o lună întreagă, PSD și aliații lui au transformat urgența națională într-un joc de amânări ridicole, iar acum, la 26 august 2025, se discută „cu calm” măsuri pe care țara nu le mai poate amâna nici măcar o zi. Fiscul e găurit, magistrații sunt în grevă, primarii urlă după bani, dar în birourile Guvernului se mimează prudența și se caută pretexte. România stă pe marginea prăpastiei, iar ei încă dezbat cum să tragă linia contabilă.

Negocieri finale pentru Pachetul 2 de reforme fiscale

După o lună de amânări și tensiuni interne, ședința coaliției s-a lăsat greu: a durat peste 3,5 ore și a marcat, în sfârșit, un acord între partidele de guvernare. Obiectivul: finalizarea reformelor esențiale înainte ca Guvernul să își asume răspunderea în Parlament, probabil joi săptămâna aceasta.

Cele mai importante decizii luate

• Capital social diferențiat: companiile vor plăti, la înființare, între 500 lei și 90.000 lei, în funcție de cifra de afaceri.
• Plata medicilor de familie și spital: va fi bazată pe volum (consultări) și nu pe bugete fixe.
• Pensiile magistraților, reformate cu prudență — măsurile sunt discutabile și pot fi contestate la CCR.
• Pachet în continuă ajustare — experții lucrează încă pe margini pentru refinarea propunerilor.

Nicușor Dan, între spectator și mediator

Președintele a ajuns la ședință, a discutat punctual cu premierul Bolojan și liderul PSD Grindeanu, dar a plecat în circa 30 de minute, potrivit declarațiilor prim-vicepreședintelui PNL, Ciprian Ciucu, care a descris atmosfera ca “foarte civilizată și strict tehnică” — fără scandal, doar decizii.

Context politic și relevanță imediată

1. Avans real după blocaj
   PSD a boicotat ședințele coaliției în ultima lună; revenirea la negociere și adoptarea unor decizii concrete reprezintă un semnal de stabilizare.
2. Presiune pe asumare
   Premierul Bolojan și-a exprimat dorința de a trimite Pachetul 2 în Parlament, prin procedură de asumare a răspunderii — o manevră legislativă accelerată și controversată.
3. Justiție în fierbere
   Magistrații au declanșat acțiuni de protest prin suspendarea activității, ca reacție la prevederile privind pensionarea. Reforma discutată riscă să detoneze conflictul instituțional.

Ce înseamnă pentru România de azi

Ședința de azi nu e doar un simplu pas; e testul reconfigurării coaliției și al voinței guvernamentale de a face reforme reale. Deciziile luate afectează companii, sistemul de sănătate, sistemul judiciar și bugetul — iar viteza cu care vor fi implementate va spune dacă fragmentarea politică va da loc unor acțiuni concrete sau doar promisiunilor.

Prezența lui Nicușor Dan, deși simbolică, sugerează un rol de facilitator vocal într-o coaliție tensionată.

”Timid” sau prudent, gestul lui transmite un mesaj clar: coaliția încă are nevoie de legitimitate publică, iar președintele a venit să ofere această legitimitate — fără să se bage însă prea adânc în groapa cu șuruburi ale reformelor administrative.

Nicușor Dan și arta de a nu deranja pe nimeni

Există un lucru pe care Nicușor Dan îl face impecabil: nu-și depășește atribuțiile prezidențiale. Spre deosebire de predecesorii săi, care transformau Cotroceniul într-un stat paralel sau într-o tribună electorală permanentă, Nicușor pare să fi înțeles litera Constituției și să nu-și dorească nici măcar să atingă marginea liniei trasate.

Dar în politica reală, unde nuanțele contează și forța de sugestie e mai importantă decât virgula din Constituție, această „prudență” se transformă într-o timiditate greu de digerat.

Ce impresie lasă?

1. Un președinte minimalist
   Nicușor lasă impresia unui om care își ia mandatul în sensul cel mai restrâns cu putință: garantează respectarea legilor, stă departe de negocieri, nu se implică în politica de zi cu zi. Doar că România nu e o țară unde minimalistul funcționează. Într-un peisaj politic în care PSD mimează prudența și AUR vinde gălăgie, un președinte discret seamănă cu cineva care a uitat să-și ridice vocea într-o piață plină de vânzători ambulanți.
2. Imaginea de „președinte timid”
   Faptul că vine la ședințe, stă 30 de minute și pleacă, fără să lase vreo urmă vizibilă, creează imaginea unui președinte timid, aproape stingher, care pare că se scuză că există. Nu e imaginea liderului care dă direcția, ci a funcționarului care semnează condica de prezență și pleacă discret.
3. Risc de irelevanță politică
   În timp, timiditatea devine sinonimă cu irelevanța. Electoratul – fie că l-a votat sau nu – așteaptă de la președinte să joace un rol de busolă morală și politică. Dacă refuză să ridice tonul, riscă să fie perceput ca un președinte de muzeu: respectuos, bine așezat, dar complet lipsit de forță.

Contradicția subtilă

Paradoxul este că exact această timiditate îl face simpatic pentru unii. După decenii de președinți cu veleități de „jucători” și „păpușari”, Nicușor Dan pare o figură calmă, aproape academică, în contrast cu violența verbală a scenei politice. Doar că România nu are luxul unui președinte contemplativ. Când țara fierbe, timiditatea nu mai e o virtute, ci un handicap.

Nicușor, ieși la fileu!

Nicușor Dan pare să se fi blocat într-o filosofie de președinte care nu deranjează, dar politica românească e tocmai arta de a deranja, de a forța, de a împinge lucrurile dincolo de inerția lor naturală. Timiditatea lui nu e doar o opțiune personală, ci un semnal: România are un președinte care respectă regulile jocului până la literă, dar care riscă să rămână invizibil atunci când ar trebui să fie vocea clară a unei națiuni.