Ninsori abundente în centrul țării. Mare atenție cum circulați!

Publicat: 17 apr. 2022, 10:30, de Otilia Caloian, în ESENȚIAL , ? cititori
Ninsori abundente în centrul țării. Mare atenție cum circulați!

Șoferii sunt rugăți să circule cu prudență pe toate drumurile acoperite cu zăpadă. Cei care au apucat să-și monteze cauciucurile de vară, ar fi bine să-și amâne deplasările în zonele în care ninge, precizează drumarii.

Ninge abundent pe toate drumurile naționale din zonele montane aflate în sudul și sud-estul Transilvaniei. Probleme sunt și pe Transalpina în zona Rânca.

DRDP Brașov anunță că acționează cu utilaje de deszăpezire și materiale antiderapante în toate zonele afectate. De asemenea, drumarii intervin pe DN 67C, Transalpina, în zona Rânca.

Vânt puternic în șase județe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică dimineaţa atenţionări nowcasting Cod galben de vânt puternic valabile pe parcursul acestei zile în şase judeţe din Dobrogea şi Muntenia.

Potrivit meteorologilor, până la ora 14:00, în judeţele Constanţa şi Tulcea, se vor semnala local şi temporar intensificări ale vântului, cu rafale ce vor depăşi 55 – 65 km/h.

De asemenea, până la ora 11:50, în judeţele Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi Buzău (zona joasă) vântul va avea la rafale peste 55 km/h.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

 

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele