Nirvana, fără acuzații de pornografie infantilă: Celebra lor copertă de album rămâne emblematică

Publicat: 17 ian. 2022, 05:00, de Puterea.ro, în LIFESTYLE , ? cititori
Nirvana, fără acuzații de pornografie infantilă: Celebra lor copertă de album rămâne emblematică

Procesul prin care trupa americană Nirvana a fost acuzată de pornografie infantilă, din cauza copertei albumului ”Nevermind” a fost respins, potrivit DPA/TCA. Coperta albumului „Nevermind” este considerată una dintre cele mai emblematice din istoria muzicii şi înfăţişează un bebeluş în pielea goală care înoată într-o piscină în căutarea unei bancnote de un dolar.

Spencer Elden (30 de ani), cel care atunci când era bebeluş a apărut pe celebra copertă, i-a dat în judecată în august pe foştii componenţi şi moştenitori ai trupei sub acuzaţia de pornografie infantilă și pe motiv că ”i-a fost cauzat un prejudiciu grav, din punct de vedere fizic, emoţional, al reputaţiei şi financiar”. Însă avocaţii lui au ratat săptămâna trecută un termen limită pentru a răspunde unei solicitări depusă recent de formaţie de respingere a acţiunii legale. Prin urmare, cauza a fost respinsă la un tribunal din California, conform revistei SPIN.

Echipa juridică a lui Elden poate depune o altă plângere până pe 13 ianuarie. Potrivit documentelor înaintate tribunalului, nici Elden, nici tutorii săi legali ”nu au semnat niciodată un consimţământ prin care să autorizeze utilizarea vreunei imagini cu Spencer sau cu înfăţişarea sa şi cu siguranţă nu sub formă unor imagini de pornografie infantilă”. Echipa juridică a formaţiei Nirvana a solicitat în noiembrie respingerea procesului.

Albumul a fost adăugat de Biblioteca Congresului American în „Registrul Naţional de Înregistrări”

(Elden) a reconstituit fotografia în schimbul unui comision, de multe ori; şi-a tatuat pe piept titlul albumului…; a apărut într-un talk-show purtând un costum autoparodiant, de culoarea pielii; a scos la vânzare pe eBay copii ale albumului cu autograful său pe copertă; şi a folosit această legătură pentru a încerca să agaţe femei’‘, a arătat formaţia în solicitare, potrivit BBC. În luna octombrie, bateristul Dave Grohl a afirmat că Nirvana ar putea modifica coperta albumului ”Nevermind’‘ în cazul unor lansări viitoare. ”Am multe idei referitoare la modalitatea prin care am putea modifica acea copertă, dar mai vedem ce se întâmplă’‘, a declarat toboşarul formaţiei, în vârstă de 52 de ani, pentru publicaţia The Sunday Times. ”O să vă anunţăm. Sunt sigur că vom veni cu idei bune”.

Depresia, furia şi deznădejdea, portretizate de Nirvana în „Nevermind„, au plasat albumul pe primul loc în clasamentul vânzărilor şi au adus stilul grunge la apogeu. „Nevermind” s-a vândut în peste 30 de milioane de exemplare. ”Nevermind” (1991) a fost al doilea album de studio lansat de Nirvana, trupă grunge influentă, din care au făcut parte regretatul solist şi chitarist Kurt Cobain, basistul Krist Novoselic şi bateristul Dave Grohl.

Cu hituri precum ”Smells Like Teen Spirit”, ‘‘Come as You Are” şi ”In Bloom”, albumul a fost adăugat în 2005 de către Biblioteca Congresului American în „Registrul Naţional de Înregistrări”, albumul fiind considerat printre cele mai relevante înregistrări ale secolului XX din punct de vedere ‘‘cultural, istoric sau estetic”.