Noi alerte de vreme severă. Unde va ninge
Vreme severă, în acest sfârșit de săptămână. Administrația Națională de Meteorologie a emis o serie de avertizări care vizează ninsori abundente, viscol puternic și o scădere accentuată a temperaturilor, care va aduce ger în aproape toate regiunile. Mai multe judeţe din ţară intră sub o atenţionare meteo Cod Galben de ninsori, strat de zăpadă şi viscol, începând din această seară, de la ora 20.00, fiind valabilă până duminică la ora 12.00.
Fenomenele extreme vizează în mod special jumătatea de sud și sud-est a teritoriului, unde precipitațiile vor fi însemnate cantitativ.
Vreme severă: Cod Galben de viscol și strat consistent de zăpadă
Meteorologii avertizează că, în intervalul menționat, vremea rea va pune stăpânire pe mai multe județe, unde iarna se va manifesta violent. Potrivit ANM, fenomenele vizate sunt precipitații însemnate cantitativ, predominant ninsori, strat de zăpadă și viscol.
Zonele cele mai afectate vor fi județele din sudul țării și Dobrogea. Astfel, în județele Constanța și Tulcea, jumătatea estică a județului Ialomița și în sudul județelor Călărași, Giurgiu, Teleorman și Olt vor fi precipitații însemnate cantitativ, care vor cumula 15…20 l/mp, predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă de 10…15 cm.
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2026/01/ninsori-WhatsApp-Image-2026-01-10-at-11.23.31-1024x620.jpeg)
Pe lângă ninsori, vântul va fi un alt factor de risc major, amplificând senzația de frig și reducând vizibilitatea. În Dobrogea și în sud-estul Munteniei vântul va avea intensificări cu viteze de 50…60 km/h, iar pe litoral rafalele vor atinge 70 km/h, temporar va fi viscol și vizibilitate redusă sub 100 m.
Temperaturi siberiene și ger în toată țara
Veștile proaste nu se opresc la ninsori, deoarece masa de aer rece care pătrunde în țară va determina o răcire bruscă și accentuată. Meteorologii au emis o informare de vreme deosebit de rece, ger îndeosebi în timpul nopților și dimineților, ninsori și local strat de zăpadă, intensificări ale vântului. Această informare este valabilă pentru toată ţara, în intervalul 10 ianuarie, ora 10.00 – 13 ianuarie, ora 10.00.
so
Sâmbătă, 10 ianuarie, vremea va fi deja deosebit de rece în jumătatea de nord a țării. Aici vor fi temperaturi maxime preponderent negative cuprinse între -9 și 0 grade, iar în nordul Moldovei gerul va persista și vor fi valori termice în jurul a -10 grade.
„Începând de sâmbătă noapte și până marți (13 ianuarie) vremea va deveni deosebit de rece în toate regiunile, local geroasă îndeosebi în timpul nopților și dimineților în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, precum și la munte și pe arii restrânse în rest. Vor fi temperaturi maxime în general între -11 și 0 grade, cu ger persistent și ziua, izolat în nord și centru, iar temperaturile minime se vor situa între -15 și -6 grade”, transmit meteorologii.
Weekend cu vreme rea și drumuri înzăpezite
Sfârșitul de săptămână va fi marcat de precipitații temporare pe arii relativ extinse în sud și sud-est și local în restul teritoriului. Scenariul meteo indică faptul că, mai ales în noaptea de sâmbătă spre duminică, vor fi ninsori și se va depune strat de zăpadă în general de 5…15 cm în extremitatea de sud și sud-est a țării.
Intensificările vântului vor continua să creeze probleme și în zilele următoare, nu doar în zonele aflate sub Cod Galben.
„Sâmbătă, vântul va avea intensificări temporare în Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei și în sudul Moldovei, iar duminică în special în sud-vest și la munte. Vor fi viteze în general de 40…50 km/h în zonele joase și de 60…70 km/h la altitudini mari, astfel că ninsoarea va fi temporar viscolită, iar vizibilitatea scăzută”, mai arată ANM.