Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că se va face o analiză la Guvern pentru a vedea dacă există fonduri pentru acordarea stimulentului financiar pentru profesori și a personalului auxiliar, așa cum prevede proiectul de lege adoptat de Parlament.
”Analizăm inițiativa adoptată în Camera Deputaților să vedem dacă există resurse bugetare. Sigur, că și cadrele didactice și persoanul auxiliar merită să primească un astfel de stimulent. Toți cei din sistemul educațional sunt expuși la acest virus.
Aș vrea să fac un apel la responsabilitate din partea tuturor, pentru că în acest moment trebuie să ne gândim cu toții la ceea ce se întâmplă din punct de vedere medical, epidemiologic. Sunt convinsă că vom găsi toate soluțiile pentru ca nimeni să nu aibă de suferit.”, a spus Monica Anisie, la Radio România Actualități.
Mai mult de jumătate dintre copiii, trăiesc sub pragul sărăciei, de ce?Guvernul și sistemul de învățământ este absent din viata acestor copii.
„Copiii afectați sunt pe o margine de stâncă, iar pandemia îi va muta doar în pericol.” spre o drama, sau spre o alta necunoscuta.
Programul de hrana calda, din școlile primare și licee, lipsesc, oare de ce ? Fonduri europene exista pentru hrana.
Ministrul Educației, Monica Anisie cunoaște problemele studențești ?
Cunoaște dna’ Monica ca : Majoritatea studenților au nevoie de un sprijin financiar și material ? Acești studenți au nevoie si de sprijinul Ministerului si al industrie romanești .
Stimulentul financiar acordat profesorilor este o mare discriminare intre clasele sociale.