Noi informații pentru elevi! Ce spune ministrul Educației despre susținerea Examenelor Naționale, în contextul pandemiei

Publicat: 06 ian. 2021, 09:30, de Mădălina Bălăceanu, în Educație , ? cititori
Noi informații pentru elevi! Ce spune ministrul Educației despre susținerea Examenelor Naționale, în contextul pandemiei
Sorin Câmpeanu (Sursa: Inquam Photos / George Calin)

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că Examenele Naționale trebuie să se deruleze și își dorește ca aceste probe să aibă loc în modul pe care elevii îl cunosc.

”Examenele Naţionale trebuie să se deruleze. Ne dorim să se deruleze în maniera pe care acum o cunosc elevii. Dacă vor fi necesare schimbări vă asigur că aceste schimbări vor fi făcute în interesul elevului, în interesul flexibilizării”, a declarat Sorin Cîmpeanu, marţi seară, la Antena 3.

Câmpeanu a anunţat, de asemenea, că în prezent se discută, cu experţii, planurile-cadru privind desfăşurarea cursurilor la clasa a noua, iar aceasta este „o provocare imensă”.

„Clasa a noua va trebui să înveţe şi va învăţa – pentru că insist că procesul de educaţie trebuie să se deruleze –  examenele naţionale trebuie să se susţină într-o manieră predictibilă, inclusiv la clasa a opta, pentru ca la finalul clasei a opta să avem trecerea către o clasă a noua care va învăţa după ceea ce discutăm noi acum într-un stadiu incipient (planurile-cadru – n.r)”, a adăugat ministrul.