Noi reguli de călătorie pentru turiștii care vor să călătorească în Israel

Publicat: 09 nov. 2021, 17:45, de Raluca I. Heroiu, în Travel , ? cititori
Noi reguli de călătorie pentru turiștii care vor să călătorească în Israel

Israelul va permite grupurilor de turişti străini să intre în ţară fără a fi vaccinași anti-COVID-19 cu a treia doză. 

Turiştii străini vor putea astfel călători în Israel chiar dacă au trecut mai mult de şase luni de la vaccinarea cu a doua doză. Străinii vor trebui să îndeplinească însă o serie condiţii, şi anume să formeze un grup cuprins între 5 şi 40 de persoane, cu permisiunea din partea Ministerului Turismului israelian, să fie vaccinaţi cu unul dintre vaccinurile recunoscute de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în timpul călătoriei în Israel grupul să formeze o ”capsulă” închisă, cu restricţii speciale în zonele cu risc ridicat de infectare, şi să efectueze în prima săptămână a şederii în Israel un test PCR sau un test antigen.

Ministrul israelian al sănătăţii, Nitzan Horowitz, a declarat că această decizie este conformă politicii Israelului de ”a trăi cu coronavirusul”, concomitent cu aplicarea unor măsuri de precauţie. La rândul său, ministrul israelian al turismului, Yoel Razvozov, a subliniat că economia israeliană şi angajaţii din industria turistică au nevoie de turism.

Turiştii individuali au fost de asemenea autorizaţi din nou să intre în Israel de luna aceasta, cu respectarea mai multor condiţii, una fiind ca până la terminarea vizitei în Israel să nu depăşească termenul de 180 de zile de la vaccinarea cu a doua doză, altfel este necesară doza booster, scrie Agerpres.

Pe perioada pandemiei de Covid-19, granițele Israelului au fost aproape în totalitate închise, fiind permise doar călătoriile necesare.