Noi reguli pentru comercianți: greenwashing-ul și alte practici înșelătoare, sancționate mai dur

Publicat: 27 mart. 2026, 13:19, de Răzvan Aprozeanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Noi reguli pentru comercianți: greenwashing-ul și alte practici înșelătoare, sancționate mai dur

Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care modifică în profunzime regulile din comerț și mediul online, introducând sancțiuni mai dure împotriva practicilor înșelătoare și extinzând drepturile consumatorilor. Noul act normativ vizează în mod direct „greenwashing”-ul, produsele prezentate fals ca reparabile sau durabile și platformele online care induc în eroare cumpărătorii.

Regulile de protecție a consumatorilor se schimbă

Noua ordonanță, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 236/26.III.2026, modifică Legea 363/2007 privind practicile incorecte ale comercianților și OUG 34/2014 privind drepturile consumatorilor în contractele încheiate cu profesioniștii.

Guvernul motivează urgența prin obligația de a transpune directive europene și prin faptul că România riscă să fie sancționată în proceduri de infringement dacă nu pune noile reguli rapid în aplicare.

Fenomenul de „greenwashing”  este lovit din plin

Una dintre cele mai importante modificări vizează declarațiile de mediu. Ordonanța stabilește definiții clare pentru termeni precum „afirmație legată de mediu”, „afirmație generică legată de mediu” și „etichetă de durabilitate”.

Greenwashing-ul, pe scurt, reprezintă „machiajul verde” al unei companii sau al unui produs. Practic, o firmă încearcă să se prezinte ca fiind mai prietenoasă cu mediul decât este în realitate, folosind cuvinte, ambalaje, simboluri sau mesaje care sugerează că produsul este „eco”, „verde”, „sustenabil”, „natural” sau „prietenos cu planeta”, fără ca aceste afirmații să fie susținute clar, verificabil și serios.

În practică, comercianții nu vor mai putea utiliza etichete de sustenabilitate care nu se bazează pe un sistem real de certificare sau care nu sunt aprobate de autorități publice. Totodată, vor fi interzise afirmațiile generale de tipul „eco”, „verde” sau „prietenoase cu mediul” dacă acestea nu pot fi demonstrate concret.

Actul normativ prevede, de asemenea, că un produs nu poate fi prezentat ca având un impact neutru, redus sau pozitiv asupra mediului doar pe baza compensării emisiilor de gaze cu efect de seră.

Noi reguli pentru produsele promovate în mod înșelător

Guvernul introduce, de asemenea, reguli noi pentru produsele promovate în mod înșelător.

Va fi considerată practică înșelătoare afirmarea falsă că un produs are o anumită durabilitate, în condiții normale de utilizare. De asemenea, va fi interzisă prezentarea unui bun ca fiind reparabil, atunci când acest lucru nu este posibil în realitate.

Printre noile interdicții se numără și situațiile în care consumatorul este influențat să înlocuiască consumabilele mai devreme decât este tehnic necesar sau când nu este informat că o actualizare de software afectează negativ funcționarea produsului.

Noi informații obligatorii pentru cumpărători

Comercianții vor fi obligați să furnizeze mai multe informații înainte de încheierea contractelor. Acestea includ:

  • existența garanției legale de conformitate și durata minimă de doi ani,
  • eventualele garanții comerciale de durabilitate oferite de producător,
  • perioada minimă în care producătorul asigură actualizări software,
  • scorul de reparabilitate, dacă acesta există,
  • informații despre piesele de schimb,
  • costurile estimate,
  • eventualele restricții privind repararea produsului.

Cu alte cuvinte, cumpărătorii vor putea afla mai clar cât rezistă un produs, dacă poate fi reparat și pentru cât timp vor beneficia de actualizări.

Funcție online clară de retragere din contract

O schimbare semnificativă se referă la contractele încheiate online. Profesioniștii vor fi obligați să ofere consumatorului o funcție clar vizibilă pentru retragerea din contract, etichetată explicit, cu formulări precum „retrageți-vă din contract aici”.

După ce consumatorul utilizează această funcție, comerciantul trebuie să transmită imediat confirmarea retragerii pe un suport durabil, incluzând data și ora efectuării acesteia.

Reguli noi pentru serviciile financiare la distanță

Ordonanța stabilește reguli speciale și pentru contractele de servicii financiare încheiate la distanță.

În general, consumatorul va avea la dispoziție 14 zile calendaristice pentru a se retrage, fără penalități și fără a fi necesară justificarea deciziei. În cazul contractelor privind pensiile private, termenul crește la 30 de zile.

Totodată, profesioniștii vor fi obligați să ofere explicații clare și detaliate înainte de încheierea contractului, astfel încât consumatorul să poată evalua dacă serviciul financiar este potrivit nevoilor sale.

Cât de mari sunt amenzile

Nerespectarea noilor obligații va putea fi sancționată cu amenzi cuprinse între 5.000 și 15.000 de lei, inclusiv în cazurile lipsei funcției online de retragere, încălcării dreptului de retragere din contractele financiare la distanță sau neconformității interfețelor online cu noile reguli.

Când întră în vigoare noile reguli

O parte dintre prevederi vor intra în vigoare la 27 martie 2026, însă implementarea efectivă a multor noi obligații se va face etapizat.

Regulile privind serviciile financiare la distanță se aplică începând cu 19 iunie 2026.

Afirmațiile de mediu, garanțiile, reparabilitatea și noile informații pentru consumatori vor intra în vigoare de la 27 septembrie 2026.