Nominalizații la Oscar vor putea fi prezenți la gala decernării premiilor?

Publicat: 08 apr. 2021, 22:00, de Eliza Popa, în Cultură , ? cititori
Nominalizații la Oscar vor putea fi prezenți la gala decernării premiilor?

Nominalizații la Oscar vor putea fi prezenți, în acest an, la gala de decernare a premiilor, printr-o derogare prin care aceștia devin angajaţi esenţiali.

Academia de film americană a anunţat că nominalizaţii la Oscar se vor afla printre persoanele eligibile să participe la evenimentele asociate galei de decernare a premiilor Oscar, care va avea loc la Los Angeles în contextul pandemiei de COVID-19, potrivit Variety.

Cei implicaţi în producţia Oscarurilor, precum nominalizaţii şi invitaţii lor, se califică pentru acea derogare prin care sunt consideraţi angajaţi esenţiali şi, de aceea, li se va permite să călătorească spre şi de la centre de testare, la repetiţii şi la activităţile organizate de Academie înaintea galei Oscar şi, desigur, la gala în sine”, a transmis Academia de film americană.

Cea de-a 93-a gală a premiilor Oscar este programată pentru 25 aprilie, la Los Angeles. Lista completă a nominalizărilor la premiile Oscar a fost anunțată la jumătatea lunii martie.