Noul ambasador SUA în România și-a prezentat scrisorile de acreditare la Cotroceni (FOTO)
Darryl Nirenberg, noul ambasador al Statelor Unite în România, a fost primit, marți, de președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare, marcând începutul oficial al mandatului său la București. Ambasadorul a transmis că, în timp ce administrația Trump lucrează pentru a face America mai sigură, mai puternică și mai prosperă, își propune să consolideze relația solidă, interesele comune și prietenia durabilă dintre SUA și România.
Ambasada SUA la București are un nou reprezentant
Ambasadorul Darryl Nirenberg a fost confirmat de Senatul SUA la 18 decembrie 2025 și a depus jurământul în fața secretarului adjunct de stat pentru Management și Resurse, Michael J. Rigas, la 18 februarie 2026. Astăzi, el și-a prezentat scrisorile de acreditare președintelui României, Nicușor Dan, marcând, în mod oficial, începutul mandatului său ca ambasador al Statelor Unite ale Americii în România.
Potrivit Ambasadei SUA la București, în cadrul întrevederii, Nirenberg a subliniat onoarea de a reprezenta Statele Unite în România și a reiterat angajamentul său pentru consolidarea parteneriatului strategic dintre cele două țări.
„De aproape 30 de ani, ţările noastre colaborează îndeaproape în domeniile apărării, securităţii, informaţiilor, aplicării legii şi cooperării economice, pe baza intereselor comune şi a angajamentului faţă de statul de drept. În contextul în care SUA sărbătoresc Freedom 250, cea de-a 250-a aniversare a independenţei americane, ambasadorul a subliniat principiile durabile ale libertăţii, respectului pentru drepturile fundamentale şi suveranităţii care unesc poporul american şi cel român”, arată ambasada.
România, un lider regional important în securitatea energetică
Noul ambasador al SUA la București a subliniat, de asemenea, importanța României ca lider regional în securitatea energetică și colaborarea tot mai strânsă dintre Statele Unite și România în domeniul energiei nucleare civile, precum și în alte proiecte energetice strategice.
„Pe măsură ce administraţia Trump depune eforturi pentru a face America mai sigură, mai puternică şi mai prosperă, ne dorim să consolidăm relaţia noastră puternică, interesele comune şi prietenia durabilă”, a declarat ambasadorul Darryl Nirenberg.