Noul record de viteză pe o cale ferată din România, 210 km/h

Chiar dacă viteza medie cu care circulă trenurile în România este de 55 km/h, fiind peste 1.200 de zone cu restricții în care viteza e redusă din cauza stării jalnice a liniilor, avem și un record de viteză pe o cale ferată, de 210 km/h.

Însă nu este un record înregistrat de un tren de călători pe o cale ferată din țară, ci un record înregistrat pe un poligon de încercări, la Centrul de Testări Feroviare „Inelul Mare” de la Făurei, cu o lungime de 13,7 kilometri.

Recordul de viteză de 210 km/h a fost înregistrat de o locomotivă a CFR după finalizarea lucrărilor de reparaţii executate la „Inelul Mare” de specialiştii Regionalei CFR Galaţi,

„CFR SA a desfăşurat, în perioada 2 mai – 7 iunie, cu personalul specializat al SRCF Galaţi, lucrările de reparaţii la suprastructura feroviară şi instalaţiile aferente liniei de contact pe Inelul Mare Făurei, de 13,7 km.

Joi, 8 iunie, s-a efectuat cursa de probă cu o locomotivă a operatorului naţional de transport feroviar de călători, care a atins o viteză maximă de circulaţie de 210 km/h, un nou record de viteză stabilit pe Inelul Mare de la Făurei, din cadrul Centrului de Testări Feroviare”, au precizat reprezentanții Regionalei CFR Galați.

Lucrările de reparaţii au fost executate în regie proprie de Regionala CFR Galaţi, cu personal specializat din cadrul SRLU Buzău şi Secţia IFTE 1 Galaţi, şi au constat în înlocuirea traverselor, nivelarea longitudinală și transversală pe toată lungimea „Inelului Mare” și profilarea prismei de balast pe toată lungimea „inelului” de 13,7 km.

A mai fost verificată și reglată geometria liniei de contact faţă de axul căii ferate la un număr de 276 de stâlpi LC, lucrări de reparaţii ale cablului colector între stâlpii SBC, lucrări de reglare a pendulelor antivânt la 176 stâlpi SBC.

Evident, nu știm ce înseamnă „pendulele antivânt”, „stâlpii LC” și „stâlpii SBC”, dar nici nu prea contează, însă trebuie reținut faptul că un tronson de cale ferată cu lungimea de 14 km a fost reparat în 5 zile.

Deci dacă ar fi alocate fonduri pentru reparații ar putea dispare o mare parte din cele peste 1.200 de zone cu viteza restricționată și am putea ajunge măcar la o viteză medie a trenurilor de călători de 90 km/h.

La Făurei, singurul poligon de testări le locomotivelor și vagoanelor din România
Centrul de Testări Feroviare Făurei a fost construit în 1978 şi este singurul centru din România pentru încercări dinamice ale vehiculelor feroviare cu viteza maximă de 200 km/h.

„Inelul Mare” de la Făurei are o lungime de 13,7 km, are şase podeţe şi patru treceri la nivel, două curbe cu razele de 1.800 metri şi supraînălţări de 150 mm, în timp ce lungimea aliniamentelor este de 1.000 metri şi 950 metri.

1 COMENTARIU

  1. Este incredibil să aud că s-a stabilit un nou record de viteză pe o cale ferată din România, atingând 210 km/h. Acest lucru demonstrează angajamentul și progresul în modernizarea infrastructurii feroviare din țară. Vitezele mai mari pe calea ferată pot aduce multiple beneficii, cum ar fi reducerea timpului de călătorie și creșterea eficienței transportului feroviar. Totodată, este important ca acest record să fie stabilit în condiții de siguranță și respectând toate măsurile de precauție necesare. Sper că acest succes va continua să stimuleze dezvoltarea sistemului feroviar din România și să atragă mai multe investiții pentru îmbunătățirea acestui important mod de transport. Felicitări echipei implicate și să continuăm să promovăm o infrastructură feroviară modernă și sigură în România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Stop joc. PSD și PNL au decis: Braț la braț, la...

Jocurile politice între PSD și PNL privind cele patru rânduri de alegeri de anul viitor au intrat în linie dreaptă și deja cele două...

Directorul Florin Nicolae, pas cu pas, mușamalizează aranjamentul mafiot regizat de...

Directorul general al Agenției Domeniilor Statului (ADS), Florin Nicolae, face eforturi disperate să mușamalizeze aranjamentul mafiot „țesut” de fostul director George Sava, prin care...