Nu a mai fost văzută demult: Ninsoare istorică în Cordoba (VIDEO)

Publicat: 18 iun. 2021, 10:00, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Nu a mai fost văzută demult: Ninsoare istorică în Cordoba (VIDEO)

Precipitaţii sub formă de ninsoare s-au înregistrat miercuri în mai multe regiuni din Argentina, printre care şi în oraşul Cordoba, care a fost acoperit de un strat de zăpadă pentru prima dată după 14 ani.

Potrivit EFE, pe reţelele de socializare, hashtag-ul „Cordoba” a fost cel mai comentat de-a lungul zilei, internauţii publicând imagini şi videoclipuri şi precizând că nu au mai văzut un asemenea peisaj alb din 2007.

Aşa arată terenul nostru de fotbal. A nins în Cordoba după 14 ani”, a scris un membru al Clubului Atletico Las Flores pe Twitter. Din cauza ninsorii, poliţia rutieră din provincie a fost nevoită să întrerupă traficul pe mai multe drumuri naţionale, precizând totuşi că nu au fost semnalate incidente majore. Serviciul Meteorologic Naţional a prognozat căderi de zăpadă nu doar în provincia Cordoba, ci şi în alte provincii precum Mendoza şi San Luis, dar şi în regiunile înalte din San Juan, La Rioja şi Catamarca.