Nu mai există pic de rușine! Un consilier PNL și-a votat fiul într-un consiliu de administrație

Publicat: 30 mai 2023, 13:00, de Teodora Dinu, în POLITICĂ , ? cititori
Nu mai există pic de rușine! Un consilier PNL și-a votat fiul într-un consiliu de administrație

Este vorba de consilierul județean al PNL, Gheorghe Iancu, care s-a trezit implicat într-un conflict de interese. El a votat o hotărâre a forului administrativ județean. Astfel, fiul său, George Iancu, a fost numit în funcția de administrator neexecutiv în Consiliul de administrație al Centrului Agro Transilvania Cluj S.A., instituție aflată în subordinea CJ Cluj.

USR a solicitat demisia consilierului județean PNL Gheorghe Iancu în ședința CJ de astăzi. Iancu a votat pentru numirea fiului său într-o poziție de conducere la Centrul Agro Transilvania, deși legea îl obliga să se abțină.

USR va face plângere la Agenția Națională de Integritate împotriva lui Gheorghe Iancu și va contesta în justiție legalitatea numirii Consiliului de Administrație al Centrului Agro Transilvania, dat fiind faptul actele administrative emise ori adoptate cu încălcarea regimului incompatibilităților sunt lovite de nulitate absolută.

”Domnule Gheorghe Iancu, Clujul nu este afacerea dumneavoastră personală, este casa noastră comună! Nu este prima dată când PNL face de rușine orașul prin comportamente care nu sunt reprezentative pentru Cluj. V-ați votat fiul într-un consiliu de administrație și i-ați votat și bonusuri. Demisia se impune!” a declarat liderul consilierilor județeni ai USR, Mihai Iepure, preluat de Știri de Cluj.

Gheorghe Iancu recidivează

Totul s-a întâmplat în urmă cu un an, atunci când ședințele forului administrativ județean clujean se desfășurau încă în format online, din cauza pandemiei de COVID. La acea vreme, Consiliul Județean Cluj a aprobat o hotărâre privind exercitarea calității de autoritate publică tutelară/acționar pentru consiliul de administrație al unor întreprinderi publice aflate în subordine.

Gheorghe Iancu a susținut public că a votat din greșeală numirea fiului său administrator neexecutiv în Consiliul de administrație al Centrului Agro Transilvania, dar în ședința de astăzi a recidivat. A votat pentru evaluarea activității administratorilor de la Agro Transilvania, evaluare în baza căreia fiul său va primi și bonusuri.

ANI l-a mai sancționat odată în 2012, după ce firma sa a făcut afaceri cu Consiliul Județean Cluj.

”În ședința anterioară grupul PNL a ironizat consilierii USR că nu au incompatibilități. Cei de la PNL au atât de multe incompatibilități încât uită de ele”, a mai declarat Mihai Iepure, în cadrul ședinței de Consiliu Județean.

Potrivit legii, consilierii județeni trebuie să semnaleze dacă se abțin de la vot în cazul unor conflict de interese, lucru pe care Gheorghe Iancu nu l-a făcut.