Nu mai sunt bani pentru constructori! Guvernul își cere scuze pentru sutele de milioane de lei datorii

Un document semnat de către Ioan Cristian Haiduc, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, prezintă dimensiunea bătăii de joc a Guvernului la adresa companiilor de construcții.

Ministerul Dezvoltării are datorii de sute de milioane de lei către companiile din construcții și se spune că acestea vor fi achitate doar printr-o rectificare bugetară. Suntem în decembrie, iar Guvernul nu a anunțat nicio astfel de rectificare, soluția aleasă pentru acest an este utilizarea bugetului paralel, adică fondul de rezervă bugetară.

Documentul semnat de Ioan Cristian Haiduc arată că la data de 16 noiembrie 2023 situația privind facturile rezultate în urma implementării obiectivelor de investiții aferente Programului național de dezvoltare locală și Programul național de investiții „Anghel Saligny” este următoarea: prin Programul național de dezvoltare locală etapa I și II au fost încheiate 11.543 contracte de finanțare, având o valoare totală de 46.000.000.000 lei.

În prezent, din valoarea totală a contractelor de finanțare, valoarea totală decontată este de 40.600.000.000 lei. Documentul menționează că plățile aferente obiectivelor de investiții finanțate prin program sunt efectuate până la data de 15 septembrie 2023, fiind existent un rest de plată de aproximativ 415.000.000 lei.

Prin Programul național de investiții „Anghel Saligny” au fost aprobate la finanțare 5304 obiective de investiții, iar pentru 2607 dintre acestea au fost încheiate contracte de finanțare.

Plățile aferente obiectivelor de investiții finanțate prin Program sunt efectuate până la data de 15 septembrie 2023, fiind existent un rest de plată de aproximativ 1.850.000.000 lei. Documentul precizează că plata facturilor este condiționată de rectificarea bugetară pentru anul 2023,

Valoarea facturilor neachitate pentru lucrările la obiectivele de investiții contractate de Compania Națională de Investiții ”C.N.I.” – S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, după alocarea de noi fonduri Programului național de construcții de interes public sau social prin Hotărârea Guvernului nr. 1109/2023, este de aproximativ 900.000.000 lei. Și plata acestor facturi este condiționată de rectificarea bugetară pentru anul 2023.

”Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației își exprimă, și pe această cale, totala deschidere față de solicitările formulate de către membrii Parlamentului României, ca importantă resursă pentru optimizarea politicilor sale“, se spune în documentul citat.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole