Nu o poate citi nimeni: Codex Seraphinianus, cea mai bizară carte din lume, a împlinit 40 de ani (VIDEO)

Publicat: 29 nov. 2021, 00:03, de Eliza Popa, în LIFESTYLE , ? cititori
Nu o poate citi nimeni: Codex Seraphinianus, cea mai bizară carte din lume, a împlinit 40 de ani (VIDEO)

Codex Seraphinianus, considerată cea mai bizară carte din lume, a împlinit 40 de ani. Se spune că primul lucru pe care trebuie să îl știi despre Codex Seraphinianus este că nu o poți citi!

Chiar la început, scriitorii au fost cei interesați de munca mea; Umberto Eco, Roland Barthes, Italo Calvino. Ei au fost primii mei fani”, relatează autorul, Luigi Serafini. „Ei au fost fascinați de ceva ce nu poate fi citit așa că este cu adevărat amuzant”, spune italianul în vârstă de 72 de ani. Acesta a început să creeze codexul său pe la jumătatea anilor 1970, „foarte posibil sub influența unor psihedelice sau a unor forțe supralumești”, după cum spun unii dintre biografi. O încrucișare între un ghid de floră și faună extraterestră și un manual de asamblare al unor dispozitive biomedicale bizare, Codex Seraphinianus pare ceva ce ai găsi în biblioteca lui Dr. Strange – un artefact ezoteric care poate fi recunoscut ca o carte, doar că nu una din realitatea noastră!

Nu s-a oprit niciodată din desenat

Publicat în 1981 în Italia în două volume și ulterior în unul singur în Statele Unite, Germania și Olanda, codexul a rămas în mare parte anonim până în 1993 când a fost publicat într-o nouă ediție în Franța și Spania cu o prefață a scriitorului și jurnalistului Italo Calvino, unul dintre marii fani ai concetățeanului său. „Desenez din copilărie. Părinții mei erau îngrijorați pentru că desenam tot timpul. Ca o boală este desenul pentru mine. Am preferat să fac desene decât să mă joc cu prietenii”, spune Serafini într-un interviu pentru Insider. „Așa că pentru mine a fost mai bine să desenez decât să vorbesc. Când desenez, intru într-o altă dimensiune”

Deoarece Serafini nu s-a oprit niciodată din desenat, o ediție extinsă a apărut în Italia în 2006. Ediția aniversară de 40 de ani, publicată luna trecută, a adăugat alte 18 file noi Codexului, acesta ajungând acum la impresionanta greutate de 2,7 kilograme, potrivit Insider.