Nume grele ca OMV, Engie, Shell și BP sancționează Rusia la cel mai grav nivel și pun sub semnul întrebării viitorul Gazprom

Publicat: 02 mart. 2022, 11:00, de Puterea.ro, în ECONOMIE , ? cititori
Nume grele ca OMV, Engie, Shell și BP sancționează Rusia la cel mai grav nivel și pun sub semnul întrebării viitorul Gazprom

Unele dintre cele mai mari companii din domeniul petrolier și al gazelor din lume, precum OMV, Shell, BP sau Engie sanționează extrem de grav Rusia. Deciziile lor pun sub incertitudine viitorul gigantului Gazprom.

Decizia OMV vine după ce mai multe companii occidentale caută să iasă de pe piaţa rusă, în urma sancţiunilor impuse Moscovei pentru invadarea Ucrainei.

„Astăzi, Comitetul executiv al OMV a decis să nu mai desfăşoare negocieri cu Gazprom privind potenţiala achiziţie a unei participaţii de 24,98% în faza de dezvoltare Achimov 4A/5A în zăcământul de gaze Urengoy şi va rezilia acordul din 3 octombrie 2018. De asemenea, OMV va revizui implicarea sa în gazoductul Nord Stream 2,” se arată într-un comunicat al companiei, citat de Reuters.

OMV este una dintre cele cinci companii occidentale care s-au alăturat ca parteneri de finanţare în proiectul de infrastructură condus de Gazprom.

Săptămâna trecută, autorităţile germane au suspendat procedurile de autorizare a gazoductului Nord Stream 2, un proiect de 11 miliarde de dolari, care ar fi urmat să dubleze livrările de gaze naturale ruseşti în Germania, tot ca răspuns la acţiunile Rusiei în Ucraina.

Engie cumpără din ce în ce mai multe gaze din Norvegia

La rândul său, Engie, una dintre cele cinci companii occidentale care s-au alăturat ca parteneri de finanţare în proiectul Nord Stream 2 condus de Gazprom, condamnă situaţia din Ucraina şi a anunţat marţi că se va conforma oricăror sancţiuni care ar putea fi aplicate, transmite Reuters.

Într-un comunicat, Engie a informat că şi-a majorat recent achiziţiile de gaze naturale şi gaze naturale lichefiate din Norvegia şi a precizat că nu are nicio activitate industrială în Rusia.

BP și Shell pleacă din Rusia

Totodată, compania petrolieră Shell a anunțat că pleacă din Rusia și renunță la asocierile pe care le are cu Gazprom, inclusiv cea din proiectul Nord Stream 2, potrivit CNN.

Shell, cu sediul în Marea Britanie a anunțat că va renunța la pachetul de 27,5% din proiectul de gaze naturale lichefiate Sakhalin-2, la participația de 50% într-un proiect de dezvoltare a câmpurilor Salym din vestul Siberiei și la cota de 50% într-un proiect de explorare în peninsula Gydan din nord-vestul Siberiei.

„Suntem șocați de pierderea de vieți omenești în Ucraina, pe care o deplângem, rezultată dintr-un act de agresiune militară lipsit de sens care amenință securitatea europeană”, a declarat directorul general al Shell, Ben van Beurden, într-un comunicat.

Mișcarea Shell urmează după anunțul altei companii petroliere, BP, de duminică. Compania britanică BP a anunțat că renunță la una dintre cele mai mari investiții străine din Rusia, participația de 19,75% din Rosneft și joint-venture-urile asociate.

Compania elvețiană care gestionează Nord Stream 2 și-a declarat insolvența

Societatea Nord Stream 2 AG, o firmă cu sediul în cantonul elveţian Zug, s-a declarat în insolvenţă iar cei 106 angajaţi ai săi au fost concediaţi, a declarat marţi responsabilul economic cantonal Silvia Thalmann-Gut, informează AFP.

„Am fost informaţi astăzi (marţi) că această societatea nu mai poate funcţiona…a fost nevoită să se declare în insolvenţă iar angajaţii au primit înştiinţarea de concediere”, a explicat Silvia Thalmann-Gut pentru postul public de televiziune SRF. Societatea nu a putut pune în practică un plan social „pentru că este insolvabilă”, a precizat responsabilul cantonal.

Nord Stream 2 AG este compania care a gestionează gazoductul Nord Stream 2 şi săptămâna trecută a fost sancţionată de SUA, după ce Rusia a recunoscut independenţa celor două provincii separatiste din estul Ucrainei.

Nord Stream 2 AG este înregistrată în Elveţia dar este deţinută de grupul energetic rus Gazprom. Gigantul rus a plătit jumătate din costurile construirii conductei Nord Stream 2, estimate la 11 miliarde de dolari, iar cealaltă jumătate de partenerii din acest proiect: Shell, OMV, Engie, Uniper şi Wintershall DEA.