Numire cu trecut penal la DSVSA Giurgiu. Liviu Florescu, din nou în funcție

Publicat: 06 feb. 2026, 21:00, de Corina Oprea, în ACTUALITATE , ? cititori
Numire cu trecut penal la DSVSA Giurgiu. Liviu Florescu, din nou în funcție

Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Giurgiu trece printr-o amplă reconfigurare a conducerii, iar una dintre cele mai recente decizii administrative a stârnit controverse. Liviu Florescu a fost numit director executiv adjunct, în ciuda faptului că, în trecut, a fost cercetat penal și condamnat cu amânarea aplicării pedepsei pentru fals intelectual.

Schimbări succesive în conducerea DSVSA Giurgiu

După ce, la începutul anului, funcția de director executiv al DSVSA Giurgiu a fost preluată de Constanța Petrescu, în locul dr. Andrei Darie, procesul de reorganizare a continuat și la nivelul conducerii executive secundare.

În acest context, începând cu data de 2 februarie 2026, Liviu Florescu a fost numit director executiv adjunct al instituției, potrivit informațiilor publicate de giurgiupesurse.ro.

Își înlocuiește propria soție în funcție

Liviu Florescu o înlocuiește în funcție pe Mădălina Stoicheci-Florescu, soția sa, care a fost eliberată din postul de director executiv adjunct în cadrul aceleiași serii de decizii administrative. Schimbarea a atras atenția inclusiv prin relația de rudenie dintre cei doi, dar și prin istoricul profesional și juridic al noului numit.

Numirea lui Liviu Florescu a generat reacții critice, având în vedere că acesta a mai ocupat anterior funcția de director al DSVSA Giurgiu și a fost implicat în dosare penale.

Potrivit unui comunicat oficial al Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, Liviu Florescu a fost cercetat pentru fals intelectual. Anchetatorii au stabilit că, în perioada aprilie 2017, acesta ar fi falsificat mai multe documente oficiale în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Documente falsificate pentru activități comerciale ilegale

Conform datelor din anchetă, documentele respective ar fi permis unor persoane fizice să desfășoare activități comerciale cu produse agricole în mod nelegal. Investigația a fost derulată de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Giurgiu.

Cazul a fost trimis în instanță, iar pe 4 aprilie 2022, Judecătoria Giurgiu a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între Parchet și inculpat.

Instanța a stabilit o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, constând în 18 acte materiale. Totuși, judecătorii au dispus amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani.

Pe durata acestui termen, Liviu Florescu a fost obligat să respecte mai multe măsuri de supraveghere, printre care:

– prezentarea periodică la Serviciul de Probațiune;
– anunțarea schimbării domiciliului sau a locului de muncă;
– prestarea a 40 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității;
– plata cheltuielilor judiciare stabilite de instanță.

De-a lungul timpului, presa locală a relatat în mod repetat despre presupuse nereguli administrative din cadrul DSVSA Giurgiu, asociate mandatului anterior al lui Liviu Florescu la conducerea instituției.