Numire politică controversată la conducerea SMART SA

Publicat: 09 nov. 2020, 15:31, de Ion Teleanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Numire politică controversată la conducerea SMART  SA

La sfârșitul săptămânii trecute, Consiliul de Administrație al Societății SMART SA  a luat o decizie surprinzătoare axată doar pe criterii politice, care, în timp, va genera o serie controverse.

Cei cinci membrii ai bordului administrativ de la SMART SA, respectiv Florentin Popa-președinte, Alexandru Rareș Ionescu, Silviu Soceanu, Ștefania Oana Coșa și Teodor Buta-membri, au decis impunerea pe postul de director general a Mihalelei Prodeus, care, după venirea PNL la guvernare a ocupat postul de director al Direcţiei Resurse Umane si Juridic din cadrul acestei companii.

Tandemul de vis de la PNL Sector 4

Trebuie precizat că Societatea pentru Servicii de Mentenanţă a Reţelei Electrice de Transport S.C. „Smart” – S.A. a fost creată în august 2001, în baza H.G. 710/2001, prin reorganizarea unor activităţi din cadrul Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” SA. Numai că impunerea Mihaelei Prodeus la șefia SMART SA a surprins până și pe membrii organizației din care face parte, adică PNL Sector 4.

Aceasta pentru că ea nu are nicio legătură cu activitatea companiei, doar faptul că, știe să schimbe o siguranță la partid. Înainte de a ajunge la SMART SA, ea a fost director adjunct la Direcţia de Administrare a Unităţilor de Învăţământ Sector 4, după ce în anii trecuți se școlise, tot pe criterii politice, la Piața de Gross și la Complexul Național „Sala Polivalentă”.

Dar, pe la toate aceste sinecuri politice, Mihaela Prodeus a fost însoțită de partenerul ei de viață, Ionuț Dogaru, atât la Sectorul 4, cât și la Sala Polivalentă, iar acum la SMART SA acesta ocupă funcția de director la Direcţia Logistică şi Administrativ.

În perioada guvernării PDL, Mihaela Prodeus se lăuda că este o apropiată a Elenei Udrea și chiar a fost o perioadă de timp mâna dreaptă a acesteia.