„Nunta lui Figaro” şi „Albă ca zăpada şi cei şapte pitici”, săptămâna aceasta pe scena Operei Naţionale Bucureşti

Publicat: 18 ian. 2022, 09:31, de Puterea.ro, în Cultură , ? cititori
„Nunta lui Figaro” şi „Albă ca zăpada şi cei şapte pitici”, săptămâna aceasta pe scena Operei Naţionale Bucureşti

Spectacolul de operă „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart şi baletul pentru copii „Albă ca zăpada şi cei şapte pitici” de Cornel Trăilescu sunt propunerile Operei Naţionale Bucureşti, săptămâna aceasta, la Sala Mare. 

Joi, 20 ianuarie, începând cu ora 18.30, publicul este invitat la „Nunta lui Figaro” de Wolfgang Amadeus Mozart. Opera „Nunta lui Figaro” a fost compusă în lunile martie şi aprilie ale anului 1786. Ideea unei opere inspirată de piesa lui Pierre Beaumarchais, care crease scandal în Franţa, a aparţinut atât compozitorului cât şi libretistului Lorenzo Da Ponte. Acesta a povestit într-o scrisoare adresată unui prieten: „Nu isprăvesc să scriu cuvintele şi Mozart le si concepe muzica”.

Duminică, 23 ianuarie, de la ora 11.00, este programat spectacolul de balet pentru copii „Albă ca zăpada şi cei şapte pitici” de Cornel Trăilescu. Una dintre cele mai cunoscute poveşti pentru copii, „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici” a fraţilor Grimm a fost publicată, într-o primă versiune, în 1812, iar apoi în 1854, în varianta finală. Oglinda fermecată, mărul otrăvit, sicriul din sticlă, personaje precum regina cea rea sau cei şapte pitici sunt detalii din poveste care au pătruns, de-a lungul timpului, în imaginarul colectiv, inspirând nenumărate producţii artistice aşa cum sunt, spre exemplu, spectacolul din 1912, de pe Broadway (unde piticii primesc, pentru prima dată, nume) şi filmul „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici”, din 1937, al lui Walt Disney, care, ca şi povestea originală, a stat la baza unui număr impresionant de creaţii artistice, printre care şi producţiile de balet.

Bilete pot fi cumpărate de pe http://tickets.operanb.ro/ şi de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti.