O consecință a Covid-19 e schimbarea modului de viață. Cum se vor adapta companiile imobiliare la noua realitate?

Una dintre consecințele pe termen scurt și mediu ale COVID-19 este accelerarea procesului de regândire a modului de a trăi. Evident, toate schimbările se vor reflecta și în business, unde companiile vor fi nevoite să se repoziționeze și să se adapteze la noile condiții din piață, scrie în studiul R.E. Shaped al JLL. Iar, deocamdată, alături de turism, piața imobiliară pare a fi atinsă masiv de schimbările din economie.

„Efectele acestui ritm de schimbare accelerată pot fi, pe de o parte o problemă pentru proprietățile existente pentru că proprietarii trebuie să cheltuiască mai mulți bani pentru a le adapta la viitorul normal, iar pe de altă parte ar putea cauza mai puțin stres în cazul proprietăților aflate în proiect pentru că se pot adapta cu costuri mai reduse la schimbările apărute”, a declarat Radu Podașcă, senior valuer JLL Romania.

În opinia acestuia, magazinele de cartier, schemele de retail de proximitate și cele de genul parcurilor de retail vor continua să funcționeze bine, în timp ce provocarea pentru centrele comerciale de tip mall din centrul orașului va fi cum să atragă același număr de clienți, oferind în același timp un mediu sigur.

În retail, împărțirea riscului e mai simplă

„În prezent, este foarte dificil să analizăm business-urile în mod individual și să decidem care este nivelul stimulentelor pe care proprietarii sunt dispuși să le ofere. În retail, asumarea riscului de ambele părți prin aplicarea unei chirii ca procent din cifra de afaceri ar putea fi o modalitate echitabilă și transparentă de a construi încrederea clienților. Cu toate acestea, nu este un model care poate fi aplicat și în alte sectoare, cum ar fi birourile sau logistica. Un lucru este clar totuși, este nevoie de contracte de închiriere mai scurte și mai flexibile pentru a se adapta piețelor în schimbare rapidă”, a spus Radu Podașcă.

Care este impactul asupra costurilor de amenajare și cine le va plăti va deveni o problemă crucială atât pentru proprietari, cât și pentru chiriași. De asemenea, ar putea apărea o mișcare către evaluări și raportări realizate la perioade mai scurte de timp.

„Există o discuție amplă cu privire la implicațiile și rezultatele pe termen lung ale acestei pandemii”, spune Podașcă. „Este posibil să vedem că realizarea de rapoarte de evaluare la perioade mai scurte va fi o caracteristică de bază. Mulți investitori își dau seama de importanța disponibilității unor date la zi având în vedere climatul actual”, conchide acesta.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Iulian Dumitrescu, alte vesti proaste din partea procurorilor DNA

Iulian Dumitrescu, alte vești proaste din partea procurorilor DNA! Decizie de...

Preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, fost prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, a primit alte vești proaste din partea procurorilor! Procurorii DNA au...
Romania intra pe data de 31 martie in Spatiul Schengen pe cale aeriana si maritima

România intră pe data de 31 martie în Spațiul Schengen pe...

România intră pe data de 31 martie în Spațiul Schengen pe cale aeriană și maritimă, iar situația se va schimba pentru românii care călătoresc...