O femeie în vârstă de 105 ani s-a vaccinat anti-COVID cu a treia doză: Singura soluție să scăpăm e vaccinul

Publicat: 17 oct. 2021, 23:01, de Mădălina Bălăceanu, în COVID 19 , ? cititori
O femeie în vârstă de 105 ani s-a vaccinat anti-COVID cu a treia doză: Singura soluție să scăpăm e vaccinul

O femeie în vârstă de 105 ani s-a vaccinat împotriva coronavirusului, duminică, în București.

Zoea Baltag s-a vaccinat la Centrul de vaccinare de la Palatul Național al Copiilor, cu a treia doză de vaccin Pfizer BioNTech împotriva COVID-19.

„M-a convins nepoata mea, care e medic, că singura soluție să scăpăm e vaccinul”, spunea doamna Zoea Baltag în luna martie, după ce a primit a doua doză de vaccin împotriva COVID-19.

La primele doze, femeia nu a avut reacții adverse.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a transmis, duminică seara, că 41.566 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care 22.629 cu prima doză. Alte 14.210 de persoane s-au vaccinat cu doza a treia.