O lege care permitea abuzuri imobiliare a fost declarată neconstituțională

Modificările aduse Legii cadastrului şi publicităţii imobiliare au fost declarate neconstituţionale, au decis marți judecătorii Curții Constituţionale a României.

Deputaţii USR şi de la Forţa Dreptei au sesizat Curtea Constituţională cu privire la modificările aduse Legii cadastrului, apreciind că prin aceste modificări sunt puse în pericol proprietăţile românilor.

Conform sesizării, procesul-verbal de vecinătate, necesar pentru înscrierea în cartea funciară a posesiei şi mai apoi a proprietăţii, „ar putea fi semnat de oricine foloseşte terenul, fie chiar chiriaş sau comodatar”, chiar şi în contra intereselor proprietarului.

„ Prin modificarea de care vorbim azi, procesul-verbal de vecinătate, necesar pentru înscrierea în cartea funciară a posesiei şi mai apoi a proprietăţii, ar putea fi semnat de oricine foloseşte terenul, fie chiar chiriaş sau comodatar, chiar şi în contra intereselor proprietarului. Astfel de prevederi relativizează grav proprietatea din România şi creionează un context în care nu pot decât să vă recomand să vă verificaţi permanent cărţile funciare şi limitele proprietăţilor”, a declarat deputatul USR Silviu Dehelean, membru în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

Printre argumentele invocate în sesizare se numără „încălcarea flagrantă” a art. 44 din Constituţia României, referitor la dreptul de proprietate privată.

Concret, printr-o modificare adusă art. 41 alin. (3) lit. c) punctul (i) din Legea cadastrului, au fost introduse ca subiecţi care pot încheia procesul-verbal de vecinătate persoane care nu au nici reprezentarea situaţiei de fapt (din teren), nici pe aceea a situaţiei de drept – istoricul proprietăţii, al hotarelor etc., „conducând la înregistrări în cartea funciară mai mari cu mai mult de 15%, fără limită superioară, decât suprafaţa deja înscrisă, în temeiul actelor”, menţionează USR.

În sesizare este invocată şi încălcarea principiului bicameralismului, în condiţiile în care proiectul de modificare a Legii cadastrului şi publicităţii imobiliare a fost amendat în Camera Deputaţilor „într-o asemenea manieră încât sunt diferenţe majore de conţinut juridic” între forma ieşită din Senat şi cea adoptată de Camera Deputaţilor.

Conform USR, diferenţele sunt atât de mari „încât se poate spune că s-au discutat două proiecte de lege total diferite”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

O polițistă de la Rutieră înjură ca la ușa cortului. Conducerea...

O polițistă din București s-a filmat cu cameră body cam din dotare în timp ce înjura ca la ușa cortului un șofer tras pe...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...