O nouă apariţie a reginei Elisabeta a II-a la castelul Windsor

Publicat: 09 dec. 2021, 14:31, de Raluca I. Heroiu, în Internațional , ? cititori
O nouă apariţie a reginei Elisabeta a II-a la castelul Windsor

Regina Elisabeta a II-a apare din ce în ce mai rar în spațiul public. Miercuri suverana a avut o nouă apariție, de data aceasta la castelul Windsor, unde l-a întâmpinat pe organistul Thomas Trotter.

Regina Elisabeta a II-a apare zâmbind în fotografii. Suverana a fost internată în luna octombrie, nimeni neștiind cu exactitate ce probleme de sănătate are. Medicii i-au recomandat odihnă și i-au sugerat să ia o pauză de la viața de monarh.

Suverana domnește de peste 70 de ani și recent a luat decizia de a-și reduce considerabil activităţile. Ea l-a primit pe 24 noiembrie pe guvernatorul Băncii Angliei, iar pe 21 noiembrie a asistat la botezul celor doi strănepoţi pe domeniul regal de la Windsor. Cu câteva zile mai devreme, ea l-a primit pe şeful Statului Major britanic Nick Carter la castelul Windsor.

Regina trebuia să revină public pe 14 noiembrie pentru a asista la o ceremonie în semn de omagiu pentru victimele războaielor, dar participarea sa a fost anulată în ultimul moment, palatul explicând că a avut dureri de spate.

Elizabeth a II-a a renunţat la finalul lui octombrie să ia parte la Glasgow (Scoţia) la conferinţa Naţiunilor Unite despre climat (COP26) unde prinţul Charles, moştenitorul tronului, şi prinţul William, fiul său cel mare, au reprezentat familia regală.