O nouă ediție Tezaur: Cât câștigi dacă împrumuți statul

Publicat: 10 mai 2024, 18:01, de Cristian Matache, în Finanțe , ? cititori
O nouă ediție Tezaur: Cât câștigi dacă împrumuți statul

Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.

Cum economisești

Titlurile de stat pot fi cumpărate:
·        Între 13 mai 2024 – 6 iunie 2024 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online;
·        Între 13 mai 2024 – 7 iunie 2024 de la sediul unităților Trezoreriei Statului;
·        Între 13 mai 2024 – 6 iunie 2024 în mediul urban și 13 mai 2024  – 5 iunie 2024 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.

„Titlurile de stat Tezaur sunt instrumente financiare gândite special pentru economisire. Ele sunt disponibile aproape permanent, au o dobândă competitivă și neimpozabilă, garantatã de stat și sunt foarte ușor de achiziționat, în oficiile poștale sau în sediile Trezoreriei din toatã țara. Oferã siguranțã și venituri regulate celor care vor sã facã economiile să producã suplimentar, în timp ce furnizeazã Guvernului resursele necesare pentru a-și îndeplini obiectivele financiare. Tocmai de aceea Tezaur rãmâne un pilon al stabilitãții economice, fiind una dintre cele mai importante opțiuni de pe piațã”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
Un ghid pentru cei care vor să economisească prin intermediul Tezaur este disponibil AICI.
Dobânda este anualã, plãtibilã la termenele prevãzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot rãscumpãra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulãrii subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuãrii subscrierii. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.
Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.
Prospectul de emisiune și orice eventuale modificãri ale acestuia sunt publicate la secțiunea Datorie publicãwww.posta-romana.ro.