O numire controversată, un scandal previzibil

De curând, Parlamentul României a votat numirea Mirelei Călugăreanu în funcția de președinte interimar al Curții de Conturi, în urma plecării lui Mihai Busuioc la Curtea Constituțională. Fostă șefă a ANAF și ”expertă” în antifraudă în guvernarea Dragnea-Tudose, Călugăreanu devine astfel una dintre cele mai contestate figuri numite în fruntea unei instituții-cheie pentru controlul banului public.

Paul Stănescu a refuzat mandatul de președinte al Curții de Conturi

Contextul e următorul:

• În iulie 2025, funcția de președinte al Curții de Conturi a rămas vacantă după ce Mihai Busuioc a fost numit judecător la Curtea Constituțională (CCR).
• PSD avea dreptul, conform algoritmului politic, să propună un succesor, însă Paul Stănescu – lider influent în partid – a refuzat nominalizarea, pe motiv că mandatul rămas era prea scurt (doar un an și trei luni).
• Drept urmare, în contextul lipsei unui candidat PSD, coaliția guvernamentală a validat-o interimar pe Mirela Călugăreanu.

Profilul Mirelei Călugăreanu: între competență și trecut politic

Fost director adjunct al ANAF, președinte al Direcției Antifraudă și implicată în reforme interne ale instituției, Călugăreanu are un doctorat în finanțe și a semnat peste 25 de lucrări de specialitate. A mai ocupat poziții de conducere în CEC Bank și a fost membră a Comitetului Interministerial Eximbank.

O piesă a vechii rețele de putere

Însă nu doar CV-ul contează. Dincolo de competențele tehnice, Călugăreanu este percepută de o parte a opiniei publice drept o piesă a vechii rețele de putere, cu rădăcini adânci în guvernările PSD.

De ce a căpătat tracțiune ideea că numirea e toxică?

1. Asocierea cu regimul Dragnea
   În 2017, Călugăreanu, din postura de șefă a antifraudei, a supervizat controale fiscale agresive la publicații precum Rise Project și HotNews. Aceste acțiuni, văzute de mulți drept represalii politice, au fost interpretate ca un exemplu clar al modului în care ANAF era folosit ca armă împotriva vocilor critice. În acel context, Călugăreanu a devenit un simbol al instrumentalizării instituțiilor publice în folosul politic.
2. Lipsa de transparență și jocurile politice
   Numirea nu a venit în urma unui concurs, ci a fost rezultatul unei înțelegeri tacite între partide. PSD a pasat responsabilitatea Guvernului de coaliție, care – deși dominat de PNL și susținut de USR și UDMR – a girat candidatura Mirelei Călugăreanu. Premierul Ilie Bolojan a explicat că multe dintre funcțiile-cheie sunt ocupate de persoane numite în urmă cu ani buni și că nu se pot face schimbări peste noapte. Dar această justificare nu a calmat opinia publică – dimpotrivă, a părut o formă de resemnare în fața sistemului.
3. Reformă pe hârtie, continuitate în practică
   O parte importantă a contestării vine din contrastul flagrant între discursul reformator al actualului guvern și deciziile efective. Cum poate Curtea de Conturi să fie reformată, credibilă și eficientă dacă e condusă de cineva perceput ca apropiat fostului regim? Vocea critică a unor editorialiști precum Dan Tăpălagă sau Cristian Pantazi a accentuat acest paradox: e o reformă care pare să conserve, nu să curețe.
4. Disonanța premierului
   Ilie Bolojan, considerat unul dintre cei mai duri reformatori din administrația românească, a avut o reacție neinspirată când a fost întrebat despre noua șefă a Curții de Conturi: „Nu o cunosc bine. Ne-am întâlnit de două ori. Nu am informații despre activitatea ei.” Această declarație a fost interpretată ca un abandon al principiului meritocratic, mai ales că Bolojan a promis o administrație bazată pe competență, nu pe relații obscure sau automatisme de sistem.

De ce prinde teoria Statului Paralel în acest caz?

Dincolo de fapte, există o percepție generală – uneori nearticulată, dar persistentă – că România e condusă de o rețea paralelă, formată din „tehnocrați” impermeabili la schimbare, nealeși, dar omniprezenți. Mirela Călugăreanu, cu trecutul său birocratic și asocierea cu regimul Dragnea, se potrivește acestui profil.

Simbolismul…

Nu e nevoie de dovezi directe pentru ca această percepție să prindă. Simbolismul e suficient: o numire netransparentă, fără concurs, într-o instituție-cheie, în disonanță cu promisiunile guvernului. De aici până la a fi catalogată „acoperită” sau „om al sistemului” e un pas mic – și opinia publică l-a făcut deja.

Consecințele reale

• Credibilitatea Curții de Conturi este afectată. Instituția riscă să fie percepută ca un instrument al continuității politice, nu al controlului riguros al banului public.
• Rezistență internă. Angajații pot deveni demotivați dacă simt că profesionalismul lor e eclipsat de numiri politice. Într-un climat în care reforma înseamnă înlocuirea rețelelor vechi, o astfel de decizie dă semnalul contrar.
• Polarizare socială. Presa și societatea civilă au reacționat deja dur. Această numire poate alimenta o nouă rundă de scepticism și lipsă de încredere în proiectul reformist al guvernului Bolojan.

Între reflex și reformă

Numirea Mirelei Călugăreanu nu e doar o decizie administrativă. Ea a devenit un simbol al tensiunii dintre vechi și nou, între intenția de reformă și reflexul de a menține rețele vechi sub pretexte tehnocratice.

De ce prinde ideea că „tehnocrații” fac parte din Statul Paralel? Pentru că românii nu mai cred în reforme declarative. Dacă schimbarea nu aduce figuri noi, necontaminate politic, dacă procedurile nu sunt transparente și bazate pe concursuri reale, dacă nu vedem o ruptură clară cu trecutul, atunci totul pare o perpetuare a vechiului sub haine moderne.

Aici e cheia: nu doar ce faci, ci cum o faci.

Și, mai ales, pe cine alegi să o facă. Pentru o societate care a fost trădată de nenumărate ori, simbolurile cântăresc cât faptele. Iar numirea Mirelei Călugăreanu spune, pentru mulți, că sistemul s-a schimbat doar ca să rămână la fel.