O pisică pentru Primăria Capitalei și alte lucruri surprinzător de serioase spuse la aceeași conferință

Într-o țară în care conferințele de presă ale politicienilor sunt, de regulă, un amestec de platitudini, amenințări voalate și promisiuni reciclate, e aproape șocant să rămâi cu o frază simplă, umană și… blănoasă: Ciprian Ciucu vrea o pisică la Primăria Capitalei.

Nu o metaforă. Nu o glumă. O pisică adevărată. Vie. Cu blană, cu gheare și cu riscuri concrete de a sări de la balcon direct pe bulevardul Elisabeta.

Pisica, problema serioasă a unei instituții serioase

Ciucu a explicat fără emfază de ce nu vrea să mute pisica Jessy de la Primăria Sectorului 6: pentru că pisicile nu suportă schimbările bruște, pentru că mediul contează, pentru că animalele nu sunt obiecte de decor electoral. Un raționament banal, ai zice. Și totuși, rar.

Într-o administrație obișnuită să mute oameni, structuri, instituții și destine cu nonșalanță, ideea că o pisică nu trebuie smulsă din locul ei pentru imagine spune ceva important. Jessy rămâne „acasă”. La PMB va veni, eventual, o altă felină. Una abandonată. Una mică. Una care să fie în siguranță.

Siguranța pisicii devine, paradoxal, una dintre cele mai coerente preocupări exprimate public de un primar general în ultimul timp.

Mascote, dar nu de carton

Jessy nu e doar „pisica primăriei”. A devenit, în timp, un simbol afectiv al Sectorului 6. Angajații o cunosc, oamenii o salută, internetul o recunoaște. Nu pentru că a fost împinsă agresiv în față, ci pentru că a apărut firesc.

Aici e diferența-cheie: pisica nu e o mască de PR, ci o prezență. Nu un artificiu, ci o consecință a unui loc locuit de oameni, nu doar de dosare.

Și da, e ironic că într-o administrație publică românească, una dintre cele mai coerente povești de atașament și continuitate e legată de… o pisică.

Dincolo de pisică: ce a mai spus Ciucu, de fapt

Dincolo de episodul felin, conferința de presă a mai scos la suprafață câteva lucruri care merită notate:

– tranziția către PMB nu va fi una brutală, ci calculată;
– Ciucu pare conștient că simbolurile mici contează în instituții mari;
– există o preocupare explicită pentru spațiile de lucru ca medii vii, nu doar birocratice;
– și, mai ales, există o tentativă de a coborî discursul administrativ din limbajul abstract în zona lucrurilor concrete, ușor de înțeles.

Nu sunt revoluții. Sunt detalii. Dar administrațiile se fac, în realitate, din detalii.

De ce prinde povestea asta

Pentru că românii sunt exasperați de „măreț”. De planuri grandioase care nu ajung niciodată la parter. O pisică e, dimpotrivă, o problemă mică, dar reală. Care cere grijă, atenție, responsabilitate.

Faptul că un primar vorbește serios despre cum să nu ajungă o pisică sub roțile mașinilor spune, indirect, că există măcar conștiința riscului, a consecințelor, a realității.

Într-o țară în care deciziile mari sunt luate fără să se gândească nimeni „ce se întâmplă dacă?”, această prudență aproape domestică e neașteptată.

O pisică nu repară Bucureștiul. Dar spune ceva despre cum îl privești.

Nu, o pisică la Primăria Capitalei nu va rezolva traficul, termoficarea sau urbanismul haotic. Dar spune ceva despre tipul de raport pe care îl ai cu lucrurile aflate în grija ta.

Le muți ca pe niște obiecte?
Sau le tratezi ca pe niște ființe – fie ele oameni, spații sau, da, animale?

Dacă Bucureștiul ar fi fost tratat măcar pe jumătate cu grija cu care Ciucu vorbește despre o pisică, poate n-am fi ajuns să ne întrebăm zilnic de ce totul pare abandonat.

Până una-alta, Capitala n-are încă o mâță oficială. Dar are, pentru prima dată după mult timp, un primar care pare să înțeleagă că administrarea începe de jos, nu de pe bannere.

Și uneori, de la o pisică.