O româncă într-o poveste celebră: erotism și coregrafie în The Seduction

Serialele de epocă cu peruci pudrate, oglinzi venetiene și jocuri de seducție au devenit o mică industrie a tentației. E o rețetă sigură: dorință, trădare, machiaj perfect și replici tăioase livrate la lumina lumânărilor. Dar The Seduction (cunoscut și ca Merteuil), producția nouă care pornește din mitologia Les Liaisons dangereuses, încearcă ceva mai mult decât decor și decolteu.

Își asumă un teritoriu unde televiziunea, feminismul și erotismul stau la aceeași masă și își negociază limitele. Piesa bonus pentru noi: în centrul jocului intră o româncă, Anamaria Vartolomei, într-un rol care nu e de decor exotic, ci de forță.

Ca să punem în context:

romanul lui Pierre Choderlos de Laclos, Les Liaisons dangereuses, apărut în 1782, e probabil cea mai elegantă lecție de război erotic din toate timpurile. Lumea aristocrației decadente înainte de Revoluția Franceză nu era doar dantelă și reverențe. Era teritoriu de influență, de șantaj sentimental, de sex folosit ca armă socială.

Marquise de Merteuil și vicomte de Valmont nu sunt niște amanți obosiți care își umplu timpul. Sunt doi strategi, doi proprietari de informație, doi ingineri ai slăbiciunilor celorlalți. Ea, inteligentă, rece, letală. El, seducător profesionist, convins că nicio rezistență nu este definitivă.

The Seduction pleacă de aici, dar nu vrea să repete ce știm deja din ecranizările clasice.

Nu mai suntem în anii ’80, când filmul cu Glenn Close și John Malkovich era, în sine, suficient de scandalos ca să se vândă. Publicul de azi a văzut deja tot, sau cel puțin așa își imaginează. Nimic nu mai șochează prin simpla nuditate. Așa că serialul schimbă miza: nu te mai scandalizează arătându-ți piele, încearcă să te tulbure vorbind despre control.

Cine are puterea?

Cine decide ritmul jocului?

Cine face regulile și cine plătește pentru ele?

Aici intrăm în discuția cea mai interesantă: erotismul.

Nu erotism în sensul clasic „uite ce scenă fierbinte avem la minutul 27”, ci erotismul gândit ca o coregrafie. Echipa serialului vorbește foarte limpede despre asta: scenele intime sunt construite ca niște dansuri. Repetate, discutate, reglate în detaliu. Știe toată lumea ce atinge, cum atinge, cât se vede, ce se sugerează. Nu e „dă-i drumul și filmăm până iese ceva pasional”. E o construcție. O geometrie a intimității.

De ce e important acest amănunt?

Pentru că industria filmului și a TV-ului trăiește în plin moment de repoziționare. Nu mai merge cu „lasă că improvizăm la pat și vedem la montaj”. Există coordonatori de intimitate, există limite negociate, există un respect asumat pentru actorii implicați.

În The Seduction, erotismul nu e aruncat ca un produs ieftin pe tarabă, ci este regizat ca un discurs de putere. Se vede, dar și se insinuează. Se atinge, dar mai ales se negociază. Devenim martori la politică, nu la pornografie.

Și aici vine partea care îi deranjează inevitabil pe conservatori:

sexualitatea nu mai e filmată ca fantezie masculină. Nu e un trofeu. Nu e o demonstrație că eroul a cucerit „obiectul dorinței”. Serialul schimbă lungimea viorii: femeia nu mai e terenul de vânătoare, femeia e vânătorul.

Femeia decide ce se întâmplă, cum se întâmplă, cine iese rănit emoțional din scenă. E libertinaj, dar nu în varianta clasică, băiețească.

E libertinaj ca instrument de supraviețuire și ascensiune socială.

Dacă te uiți la Les Liaisons dangereuses în cheia originală, libertatea sexuală e un lux pentru bărbați. Femeile care intră în același joc sunt judecate, blamate, distruse social.

Marquise de Merteuil era deja, în textul lui Laclos, un personaj scandalos tocmai pentru că refuza să joace rolul decorativ rezervat femeilor de condiție bună. Ea vrea să controleze nu doar imaginea, ci și discursul despre ea. Vrea puterea, nu doar admirația.

Ce face noul serial este să ia exact această intenție și s-o împingă în prim-plan, cu o cameră care nu se rușinează să admită că dorința feminină există, e legitimă și, uneori, e mai inteligentă decât dorința masculină.

Partea cu adevărat delicioasă pentru publicul nostru…

… e că această repoziționare nu e doar teorie feministă vânturată prin interviuri. E jucată. Anamaria Vartolomei are un rol central în toată povestea asta și nu într-un sens decorativ de tip „uite și o est-europeană exotică în fundalul franțuzesc”. Nu. E plasată chiar în ochiul furtunii, acolo unde personajul feminin începe să învețe că seducția nu e despre senzualitate pentru bărbați, ci despre putere pentru ea însăși.

Despre acces.

Despre libertate într-o lume care nu îți oferă, ca femeie, prea multe moduri curate să urci.

Dacă n-ai voie în sala unde se iau deciziile, intri pe altă ușă. Și arma ta e exact aceea pentru care societatea o să te condamne. E murdar, dar funcționează.

Aici e locul unde povestea devine contemporană, deși e ambientată în secolul XVIII.

Paradoxul e transparent: femeile din epocă au libertate doar atâta timp cât reușesc să mimeze supunere. Puterea le e permisă dacă nu se vede că e putere. Ele pot influența, dar nu pot recunoaște că influențează.

The Seduction ne arată exact tensiunea asta:

emanciparea nu vine cu artificii triumfale, vine cu cicatrici. Nu e „femeia independentă care dă cu pumnul în masă și toți tac”. E femeia care înțelege fiecare slăbiciune din jur, o folosește, își asumă riscul reputației – și câștigă. Temporar. Poate erotic. Dar cu preț.

Sigur că există și riscul inerent al oricărei asemenea adaptări:

vocea de azi băgată cu forța într-o lume de atunci. Asta e capcana prequel-urilor „progresiste”: riști să cazi în anacronism. Riști să scrii un secol XVIII care vorbește impecabil ca un editorialist de 2025 despre consimțământ, autonomie și dinamici de gen. Și atunci îți vine să-ți dai ochii peste cap…

Dar dacă serialul reușește să păstreze mirosul de moft aristocratic, violența socială a epocii și, în același timp, să facă lizibil pentru publicul de azi ce înseamnă să fii femeie într-o lume făcută de bărbați pentru bărbați, atunci aici avem ceva serios, nu doar altă „dramă de costume cu tentă erotică”.

Iar pentru noi, pentru publicul românesc, mai e o chestie tare:

e dovada că actorii crescuți aici nu mai sunt condamnați la două tipuri de roluri atunci când ies pe piețe mari – fie criminal estic cu accent, fie victimă din Estul sărac. Faptul că Anamaria Vartolomei joacă pe teritoriul unei povești clasice din canonul european, într-o producție cu vizibilitate serioasă, în rol cu densitate psihologică, nu e doar PR patriotic cu tricolor în colțul ecranului.

E efectiv semnul că intrăm în liga în care românii nu mai sunt tratați ca folclor ambulant. Nu mai suntem cameo. Suntem poveste.

Și ar fi bine să înțelegem ce înseamnă asta, și pentru industrie, și pentru public.

Pentru industrie, e invitația la curaj:

nu mai e obligatoriu să faci “film românesc despre suferința tranziției” ca să fii luat în serios. Poți lucra pe teme mari – dorință, manipulare, morală – și poți să le vinzi lumii întregi.

Pentru public, e o mică oglindă:

poate ar fi cazul să nu mai consumăm producțiile internaționale doar în cheie „hai să vedem dacă se vede românca două minute ca să ne batem pe umăr că am bifat diaspora”. Ar fi cazul să vedem și mesajul. Mesajul e: seducția nu mai e doar preludiu. Seducția e politică.

The Seduction vine exact pe valul ăsta:

erotismul e pus la treabă, nu doar la privit. Intimitatea filmată nu mai e „hai să ne uităm la ei”, e „hai să vedem cine controlează scena și de ce”. Femeia nu mai e obiectul dorinței care circulă între bărbați cu titlu de trofeu. Femeia e arhitectul dorinței.

Și faptul că această schemă e jucată – convingător, asumat, fără scuze – de o actriță care vine din România e cel mai bun argument că povestea asta nu e doar retro glamour cu rochii. E un mic manual de supraviețuire în care arma principală e corpul tău, dar proprietarul acelui corp ești tu.

Atenție, deci.

Nu vorbim doar despre senzualitate, ci despre proprietate. Proprietatea asupra propriului corp, asupra propriei dorințe, asupra propriei reputații. Iată miza reală a serialului. Asta e „emanciparea” din subtitlu.

Și, sincer, dacă tot vrem să ne batem cu pumnul în piept că avem actori buni, e momentul s-o facem pentru ceva mai solid decât „uite, apare România în genericul de final”. Aici nu apare România în generic. Aici apare România în centrul jocului.

Serialul The Seduction (sau „Merteuil”) — va debuta, în Statele Unite, pe HBO Max pe 14 noiembrie 2025.