O Românie Educată într-o România eșuată

Greva de amploare din învățâmântul românesc, dar mai ales mitingul de ieri la care au participat 20.000 de dascăli, a evidențiat încă o dată că România Educată a lui Klaus Iohannis este, de fapt, o Românie eșuată. Benerele și afișele dascălilor plimbate ieri de la Palatul Victoria până la Palatul Cotroceni au readus în prim plan dezastrul în care a ajuns școala românească din cauza clasei politice din ultimii 33 de ani de la noi, dar mai ales din era Iohannis.

„Cu Iohannis și cu Ciucă, educația-i pe ducă!”, „Ciucă și Ciolacu, hai cu noi să vă dați Bacul!”, „Groparii învâțământului: Iohanis, Ciucă, Ciolacu, Kelemen”, sunt câteva dintre cele mai elocvente etichete puse ieri politicienilor de la noi de către dascălii ajunși în pragul disperării. Numai că în spatele acestui miting uriaș se ascunde și o altă realitate cruntă a învățământului românesc din epoca Klaus Iohannis. Primul semnal că educația contează doar la deschiderea anului școlar dar mai ales că viitorul educației e în ceață a fost dat de Klaus Iohannis.

În primul an după înscăunarea ca președinte al României, profesorul și fostul inspector școlar de la Sibiu, Klaus Werner Iohannis, și-a citit de pe hârtie discursul la deschiderea anului școlar 2015-2016 la un liceu din Târgoviște. A fost ceva incredibil și greu de imaginat ca un profesor să citească de pe hârtie despre ceea ce a făcut 25 ani. A fost ca și cum l-ai pune pe Hagi să-ți vorbească despre fotbal citind de pe foaie ori pe Nadia Comăneci despre gimnastică! Dar, an de an, pas cu pas, de aproape nouă ani, Klaus Iohannis vrea o Românie educată. După șapte ani de discuții și simulări, șeful statului a anunțat, cu surle și trâmbițe, că avem un program de țară denumit „România Educată” care deja se dovedește că este un fiasco. În schimb, cei aproape nouă ani de mandat Iohannis au evidențiat și o altă față a învâțământului românesc: 13 mandate-12 miniștri ai Educației, dintre care unul a avut două mandate-Sorin Cîmpeanu, și doi au fost interimari-Rovana Plumb și Daniel Breaz.

Practic, din decembrie 2014 și până azi, frâiele învățământului românesc a fost ținute de Remus Pricopie, Sorin Cîmpeanu, Andrei Curaj, Mircea Dumitru, Pavel Năstase, Liviu Pop, Valentin Popa, Rovana Plumb, Ecaterina Andronescu, Daniel Breaz, Monica Anisie, Sorin Cîmpeanu și Ligia Deca. În schimb, dacă miniștrii Educației au fost schimbați precum cămășile a existat și un secretar de stat care de zece ani este de neclintit de la Ministerul Educației-Gigel Paraschiv. Astfel, Gigel Paraschiv, dar mai ales toți acești miniștri au dansat în hora educației pe muzica lui Klaus Iohannis, iar rezultatul s-a văzut ieri în stradă: 20.000 de dascăli au plimbat crucea pe care scria „România Educată 2018-2023!”. De fapt, crucea îi viza și pe liderii politici care au condus România după 1990. Să fie oare doar o întâmplare că unii lideri au ajuns la butoane politicii românești deși aveau bile negre în CV cum a fost cazul premierilor au fost acuzați de plagiat ca Ponta, Grindeanu sau Ciucă ori alții lideri de partid care au fost repetenți prin facultate cum a fost cazul lui Crin Antonescu, Călin Popescu Tăriceanu sau Ludovic Orban sau Ciolacu cu ale sale studii pierdute în ceață? Dar, cum nimic nu e întâmplător în politica românească se demonstrează încă o dată că experimentul denumit Fereastra Overton se implementează, pas cu pas, în „România Educată” a lui Klaus Iohannis, adică în România eșuată! 

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...