O statuie în bronz a lui Ștefan cel Mare, de o tonă și jumătate, a dispărut dintr-un depozit al Primăriei Tecuci

Publicat: 01 feb. 2022, 17:15, de Puterea.ro, în ESENȚIAL , ? cititori
O statuie în bronz a lui Ștefan cel Mare, de o tonă și jumătate, a dispărut dintr-un depozit al Primăriei Tecuci

Edilii Tecuciului au primit o veste șocantă, că un bust realizat în bronz, al domnitorului Ștefan cel Mare, a dispărut dintr-un depozit al Primăriei Tecuci, unde statuia fusese pusă la păstrare până când va fi luată o decizie cu privire la locul din oraș în care să fie amplasată.

Dispariția statuii a fost constatată vineri de funcționarii primăriei și luni dimineață au fost depuse la Poliția Municipiului Tecuci și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci, două plângeri penale în care este reclamat furtul. Bustul realizat în bronz cântărește o tonă și jumătate și nu putea fi ridicat și transportat decât cu ajutorul unor utilaje.

Timp de 18 ani, edilii din Tecuci nu au fost în stare să așeze o statuie pe soclu

Statuia a fost realizată în 2004 de sculptorul tecucean Dan Mateescu, care în urmă cu două decenii a realizat mai multe busturi ale unor personalități tecucene, majoritatea amplasate în parcul din centrul orașului. La vremea respectivă, Primăria Tecuci a contribuit cu 90.000 de lei la realizarea statuii lui Ștefan cel Mare.

Ulterior, în Consiliul Municipal au fost mai multe controverse legate de amplasarea statuii. Printre locațiile luate în calcul a fost intersecția străzilor Nicorești și Gheorghe Petrașcu, dar și un sens giratoriu de pe drumul național DN24, București – Iași.

Alte controverse au fost în legătură cu costurile punerii în valoare a operei de artă, pentru proiectarea și construirea unui soclu de 4-5 metri, înscrierea în cartea funciară, avizele de la Comisia Monumentelor Istorice, Direcția Drumurilor Naționale, etc.

Până la clarificarea situației, statuia a fost depozitată la garajul primăriei, iar ulterior a fost dusă la un depozit al primăriei de la o unitate militară din oraș. Ultima oară a fost văzută acolo prin 2017-2018, când au fost reluate discuțiile despre amplasarea statuii, dar nici atunci nu a fost luată vreo decizie.

Dezbaterea acestui subiect a fost reluată săptămâna trecută. Vineri, reprezentanții primăriei au făcut o vizită la depozit ca să vadă în ce stare este opera din bronz, dacă nu este oxidată și ar avea nevoie de restaurare. Nu au avut ce să constate, pentru că statuia dispăruse…

La Tecuci mai este o statuie ecvestră a lui Ștefan cel Mare, care a fost „protejată” în sala de ședințe a primăriei

Bustul de bronz a cărui dispariție a fost constatată acum nu este singura statuie de la Tecuci a lui Ștefan cel Mare. Mai există o statuie ecvestră a domnitorului, care, contrar cutumei ca statuile ecvestre să fie amplasate în piațete publice sau în parcuri, a fost așezată în sala de spectacole a Casei de Cultură din Tecuci. Pe vremea fostului primar Eduard Finkelstain, statuia ecvestră a domnitorului a fost mutată în sala de ședințe a Primăriei Tecuci.

Cât timp a fost acolo, statuia a fost „protejată”, dar un alt fost primar, Daniel Gerhardt Țuchel a luat decizia ca și statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare să fie mutată la depozitul primăriei de la unitatea militară. Este posibil ca acea statuie să nu fi dispărut, pentru că nu era din bronz și nu ar putea fi valorificată la un centru de colectare.

Tecuciul, atestat documentar printr-un tratat cu Polonia al lui Ștefan cel Mare

Tecucenii au un respect deosebit pentru Ștefan cel Mare, pentru că orașul lor a fost atestat documentar printr-un document oficial al domnitorului Moldovei.

Tecuciul este amintit și într-o scrisoare din 1435 a lui Iliaş Voievod, domnul Moldovei, către Wladyslaw al III-ea, regele Poloniei, dar adevărata atestare documentară a târgului din sudul Moldovei este un document din 3 iulie 1460, care poartă semnătura lui Ștefan cel Mare şi reprezintă un tratat încheiat cu regele Poloniei. În tratat sunt prevăzute taxele ce trebuiau plătite de negustorii din Liov la tranzitul mărfurilor prin Moldova, inclusiv prin vămile din Bârlad şi Tecuci.