Litiul, adesea numit „aurul alb” al tranziției energetice, este o resursă cheie pentru alimentarea vehiculelor electrice și stocarea energiei solare. Este considerat o „piatră de temelie” în tranziția globală către soluții energetice mai ecologice. Cu toate acestea, în ciuda faptului că este una dintre țările care deține unele dintre cele mai mari rezerve de litiu din lume și că s-a străduit să valorifice această resursă valoroasă, nu a reușit scrie Jason Deegan.

De ce? Situația este mult mai complicată decât pare, iar obstacolele depășesc cu mult simpla extracție a mineralelor.

Totul pare ideal

La prima vedere, totul pare ideal: țara se bazează pe o vastă rezervă de litiu, în timp ce restul lumii încearcă cu disperare să își asigure propriile surse de aprovizionare. În practică, însă, obținerea acestui beneficiu se dovedește mult mai dificilă. De exemplu, țări precum Mexicul și-au naționalizat resursele de litiu în speranța de a păstra profiturile acasă. Însă, deși ideea controlului statului are atractivitate politică, s-a dovedit mult mai greu de implementat.

Companiile private sunt precaute în a opera într-un mediu în care resursa este controlată de stat, profiturile trebuie împărțite, iar mediul de reglementare rămâne complex.

Prin urmare, planul ambițios al Mexicului de a construi o industrie internă puternică a litiului se confruntă cu obstacole serioase. În ciuda rezervelor bogate, producția reală de litiu rămâne minimă.

Provocarea nu constă doar în extragerea litiului, ci și în procesarea acestuia până la o stare adecvată pentru utilizarea în baterii – un pas esențial care necesită o infrastructură avansată, un capital semnificativ și expertiză tehnică. Fără o prelucrare eficientă, litiul rămâne doar o rocă în pământ.

Chile se confruntă cu o dilemă similară

La sud, în Chile, unul dintre cei mai mari producători de litiu din lume, situația este foarte similară. Recentul anunț al guvernului că va trebui ca statul să dețină o majoritate de control în noile proiecte de extracție a litiului a stârnit îngrijorări în rândul investitorilor. Rezervele de litiu ale țării sunt vaste, dar extracția și prelucrarea lor depind de un echilibru delicat între controlul statului și investițiile private.

După cum a spus pe bună dreptate Robert Friedland, directorul executiv al Ivanhoe Mines: „Banii sunt lași. Fug la primul semn de pericol.”

Într-o industrie în care poate dura până la 10 ani pentru ca o mină să atingă capacitatea maximă, stabilitatea este crucială.

Dacă investitorii simt instabilitate politică sau incertitudine, pur și simplu pleacă. Din păcate, politicile guvernamentale prudente și reglementările complexe descurajează investițiile atât de necesare pentru a realiza pe deplin potențialul.

Prețuri, cerere și cursa contra cronometru

Cererea globală de litiu crește rapid, determinată în mare parte de creșterea numărului de vehicule electrice. China a ocupat deja o poziție de lider atât în ​​producția de vehicule electrice, cât și în lanțul de aprovizionare cu litiu, datorită contractelor cu țările bogate în litiu, care i-au permis să domine piața.

Între timp, Europa și alte regiuni se luptă să recupereze terenul pierdut în fața Chinei, confruntându-se cu o lipsă de capacitate locală și o dependență ridicată de importuri.

În ciuda scăderii prețurilor litiului față de nivelurile record anterioare, experții, inclusiv analiștii Morgan Stanley, avertizează asupra unei potențial deficit de până la 22% până în 2030, dacă nu sunt lansate rapid noi proiecte. Acest lucru ar putea fi un dezastru pentru țările care doresc să treacă la energie curată și să electrifice transporturile.

Ca răspuns, unii producători auto lucrează direct cu companiile miniere pentru a-și asigura în avans aprovizionarea cu litiu, recunoscând importanța sa geopolitică tot mai mare.