O treime din candidaţii la şcolile de Poliţie au picat la proba sportivă

Situaţia din Ministeru Administraţiei şi Internelor pare să se complice o dată cu pensionarea şi plecarea benevolă din sistem a tot mai multor cadre, în contextul în care majoritatea tinerilor nu doresc să îmbrace uniforma militară, iar aproximativ 30% dintre cei care ar dori totuşi să intre în sistem pică la probele sportive.

Liderii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual (CNPPC) a atras, luni, atenţia că în ultimii ani a scăzut dramatic atractivitatea față de instituțiile de formare profesională polițienești și militare, pe fondul predicitibilității tot mai precare în cele trei sisteme de referință care definesc interesul oricărui tânăr ce își dorește să îmbrace uniforma statului: sistemul carierei, sistemul salarizării și sistemul de pensionare.

Astfel, concurența la concursurile de admitere în școlile de profil a scăzut drastic la ultimele sesiuni, iar trierea care se organizează anterior probei scrise, constând în probele sportive și psihologice, cu caracter eliminatoriu, reduce și mai mult numărul candidaților care ajung să susțină probele finale.

Conform SNPPC, situaţia pare să se degradeze în acest an, în contextul în care 30% dintre candidaţii la școlile de formare inițială a agenților și subofițerilor şi maiștrilor militari din MAI au fost declarați nepromovați la proba sportivă.

“Situația poate degenera dramatic, astfel încât numărul candidaților care vor ajunge, totuși, în 27 mai, în sălile de clasă, și vor fi triați, ulterior, de proba medicală, să fie sub cel al locurilor scoase la concurs, asta în condițiile în care deja sunt, din start, sub doi candidați pe un loc”, susține preşedintele SNPPC, Vasile Zelca.

Din cauza lipsei de noi cadre care să intre în sistem, la nivelul MApN s-a decis ca admiterea în școlile vocaționale să se facă fără testare scrisă, doar pe bază de dosar și probe eliminatorii.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Romania intra pe data de 31 martie in Spatiul Schengen pe cale aeriana si maritima

România intră pe data de 31 martie în Spațiul Schengen pe...

România intră pe data de 31 martie în Spațiul Schengen pe cale aeriană și maritimă, iar situația se va schimba pentru românii care călătoresc...

Ce știe și ascunde Nicușor Dan: peste 10 mii de bucureșteni...

Mușamalizare criminală: listele cu situația reală a clădirilor cu risc major în caz de cutremur ținute secrete de Primăria Capitalei.  Peste 100 de clădiri...