Oana Țoiu complică drumul rușilor spre România: noi restricții la frontieră
Ministerul Afacerilor Externe a modificat lista documentelor de trecere a frontierei acceptate în România, printr-un ordin semnat de ministrul Oana-Șilvia Țoiu, care aduce restricții suplimentare pentru cetățenii Federației Ruse. Măsurile se aplică în conformitate cu legislația națională și cu deciziile Uniunii Europene.
Potrivit ordinului, cetățenii ruși pot folosi în continuare pașaportul simplu, pașaportul diplomatic sau de serviciu, certificatul de întoarcere în Rusia și anumite documente pentru marinari, însă anumite categorii de documente rusești nu vor mai fi acceptate.
O noutate semnificativă este faptul că, începând cu 1 ianuarie 2026, pașapoartele nebiometrice emise de Rusia nu vor mai fi valabile la trecerea frontierei române. Totodată, documentele emise pentru rezidenții din anumite regiuni nu mai sunt recunoscute, conform Deciziei Comisiei Europene 2023/1061. Este vorba despre: Crimeea și Sevastopol, Donețk, Luhansk, Herson, Zaporijia, Harkiv, Abhazia și Osetia de Sud.
Carnetul de marinar va fi recunoscut doar dacă titularul deține cetățenia rusă și dovada înscrierii în carnetul de bord.
Ministerul precizează că aceste modificări fac parte din actualizarea periodică a regulamentului privind documentele acceptate la frontiera română și urmăresc alinierea la standardele Uniunii Europene. În practică, însă, ordinul introduce restricții care pot îngreuna accesul în România pentru anumite categorii de cetățeni ruși.
Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial, marți, 28 octombrie.