Observatorul laptelui la MADR. Cum este definit „Produsul Românesc”

La Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va fi înființat un Observator al laptelui şi produselor lactate care va monitoriza piaţa şi va centraliza datele, urmări şi analiza producţia, dar și  echilibrul dintre cerere şi ofertă şi costurile de producţie, potrivit unui proiect de act normativ adoptat de Camera Deputaţilor.

Printre prevederile acestuia se numără și interzicerea inscripţionării pe eticheta laptelui şi a produselor lactate a sintagmei „Produs Românesc”, dacă produsul nu este obţinut pe teritoriul naţional din materii prime de bază provenite în proporţie de 100% din fermele din România.

Actul normativ prevede măsuri şi acţiuni unitare pentru prezentarea şi comercializarea produselor din sectorul laptelui şi a produselor lactate, urmărind sănătatea populaţiei, necesităţile de consum, respectarea condiţiilor de igienă şi informarea corectă a consumatorilor.

Cât privește inscripţionarea informaţiilor obligatorii privind etichetarea laptelui de consum şi a produselor lactate, precum şi cerinţele privind informarea explicită a cumpărătorului referitoare la conţinutul acestor produse, ea se realizează în conformitate cu prevederile regulamentelor europene în domeniu.

„La nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se înfiinţează Observatorul laptelui şi al produselor lactate, în cadrul direcţiei de specialitate. Observatorul laptelui şi al produselor lactate monitorizează piaţa laptelui de vacă, bivoliţă, oaie, capră şi piaţa produselor lactate şi are ca scop centralizarea datelor de pe piaţă, urmărirea şi analizarea tendinţelor actuale şi viitoare în România, a producţiei, a echilibrului dintre cerere şi ofertă, precum şi a costurilor de producţie”, prevede proiectul.

Observatorul colectează, în vederea centralizării, următoarele date: efectivul matcă de vaci de lapte, bivoliţe, oaie, capră; cantitatea de lapte crud materie primă produsă; cantitatea de lapte crud materie primă livrată direct pe piaţă; cantitatea de lapte crud materie primă livrată către prim cumpărători; cantitatea de lapte crud materie primă livrată către procesatori; numărul operatorilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul procesării laptelui crud şi producţiei laptelui de consum şi a produselor lactate, precum şi capacitatea acestora de procesare a laptelui; achiziţiile intracomunitare şi importul exportul din ţări terţe, de cantităţi de lapte crud materie primă, produse semiprocesate şi produse finite, indiferent de tip.

Aceste date constituie baza pentru gestionarea măsurilor de piaţă în sector. Observatorul întocmeşte lunar rapoarte punctuale şi/sau generale, avizate de Ministerul Agriculturii.

Furnizorii de date pentru mecanismul de piaţă sunt Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Agenţia Naţională pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu”, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Autoritatea Vamală Română.

Ce este produs românesc

Actul normativ prevede că este interzisă inscripţionarea pe eticheta laptelui şi a produselor lactate a sintagmei „Produs Românesc”, dacă produsul nu este obţinut pe teritoriul naţional din materii prime de bază provenite în proporţie de 100% din fermele din România.

„Produsele pe bază de lapte cu adaos de alte grăsimi şi/sau proteine altele decât cele lactate se comercializează într-un spaţiu de prezentare şi vânzare bine delimitat, pe rafturi separate, faţă de laptele şi produsele lactate autentice, cu informarea explicită către cumpărător a conţinutului acestor produse”, mai stabileşte actul normativ.

Prevederile se aplică şi în cazul meniurilor şi reţetelor mâncărurilor, produselor de patiserie, de pizzerie, de fastfood şi de cofetărie, a produselor culinare din alimentaţia publică la prepararea cărora sau utilizat produse pe bază de lapte cu adaos de grăsimi şi/sau proteine altele decât cele lactate.

Meniurile unităţilor de alimentaţie publică vor menţiona toate produsele lactate fabricate cu grăsimi şi/sau proteine, altele decât cele lactate folosite ca atare sau în combinaţii sau ca ingrediente în produsele de bază folosite în reţete.

Dacă sunt modificate informaţiile de pe etichetă de către comerciant, acesta va fi sancţionat în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

Interzicerea folosirii denumirilor de lapte

Proiectul mai stabileşte interzicerea folosirii denumirilor de lapte sau produse lactate pe eticheta produselor finite, inclusiv mâncăruri, produse de patiserie şi de pizzerie, de fast-food, de cofetărie, produse culinare din alimentaţia publică care au în compoziţia lor ingrediente ce nu se încadrează în definiţiile laptelui şi a produselor lactate.

Dacă produsul finit conţine amestecuri de lapte şi produse lactate cu produse pe bază de lapte cu adaos de grăsimi şi/sau proteine altele decât cele lactate, se va menţiona pe etichetă procentul acestora, mai prevede proiectul.

Legea se aplică şi operatorilor economici înregistraţi la ANSVSA care comercializează produse lactate prin reţelele comerciale. Nu se aplică însă producătorilor agricoli, persoane fizice care obţin produse agricole în propria fermă/gospodărie, care depăşesc necesarul de consum propriu şi sunt destinate vânzării pe piaţă, stabileşte actul normativ. Camera Deputaţilor este for decizional.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...