Ofensivă electrică la Dacia: Bigster, Sandero și un nou Spring, în plan până în 2027
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/05/dacia-bigster.png)
Marca românească Dacia accelerează planurile de electrificare a gamei sale, cu patru lansări majore anunțate pentru următorii doi ani. „A venit timpul ca Dacia să-și electrifice gama”, a declarat șeful companiei, într-un interviu acordat presei britanice.
Până în 2027, Dacia intenționează să lanseze două modele electrice și două modele compacte complet noi. Cele două compacte vor fi derivate din conceptul Bigster, anunțat anterior ca un SUV de clasă C cu un design robust, poziționat deasupra Duster-ului. Este o mișcare strategică prin care marca vizează un segment superior, păstrând însă filosofia low-cost.
„Vom introduce două modele complet noi în segmentul compact și două modele electrice în următorii doi ani”, a mai spus șeful Dacia, confirmând strategia pe termen scurt a constructorului din Mioveni.
Tot în 2027 este așteptată și lansarea modelului electric de segment A, posibil succesor al actualului Spring, dar cu un design și dotări mai apropiate de standardele europene. De asemenea, în același an va avea loc premiera noii generații Sandero, unul dintre cele mai bine vândute modele din Europa.
Dacia are în plan electrificarea și pentru Sandero, dar lansarea unei versiuni complet electrice este probabilă abia în 2028. „Sandero este o parte esențială din ADN-ul nostru. O variantă electrică e logică, dar trebuie să găsim momentul și costul potrivit”, a explicat oficialul companiei.
Un facelift pentru actuala generație Duster ar putea fi lansat tot în 2028, dar varianta electrică a SUV-ului nu este așteptată mai devreme de 2030. „Duster electric este în planurile noastre, dar nu pe termen scurt. Până atunci, ne vom concentra pe optimizarea actualei generații și pe trecerea la modele electrice în alte segmente”, a adăugat directorul Dacia.
În schimb, speculațiile privind un al cincilea model rămân neconfirmate. Deși au existat discuții despre o posibilă extindere într-un alt segment, nu au mai fost furnizate informații concrete.