Ofertă la negocieri: Convorbire telefonică între Vladimir Putin și Mohammed bin Salman?

Publicat: 04 mart. 2022, 11:15, de Puterea.ro, în Internațional
Ofertă la negocieri: Convorbire telefonică între Vladimir Putin și Mohammed bin Salman?

Prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, susține că a fost sunat de Vladimir Putin și că s-a oferit să medieze negocierile dintre Ucraina și Rusia, potrivit CNN.

Acesta susține că dorește să se ajungă la o soluție care să încheie conflictul ruso-ucrainean și că țara sa este pregătită să facă eforturi „pentru a media între toate părțile”. Mohammed bin Salman a transmis că Arabia Saudită susține „eforturile care să ducă la o soluție politică”, motiv pentru care ar putea media negocierile dintre Moscova și Kiev.

Un pact încheiat de 10 mari producători

El a abordat, de asemenea, preocupările energetice legate de situația din Ucraina, reafirmând angajamentul țării sale față de acordul OPEC+, un pact încheiat de 10 mari producători de țiței și Rusia de a pompa treptat mai mult petrol pe piață pentru a satisface cererea. Arabia Saudită, care consideră Rusia ca partener principal în alianța OPEC+ , a declarat marți că sprijină eforturile internaționale de detensionare din Ucraina”.

Ținând cont de sancțiunile antirusești impuse de o serie de țări occidentale, Vladimir Putin a subliniat inadmisibilitatea politizării problemelor legate de aprovizionarea globală cu energie și a subliniat, de asemenea, abordările fundamentale ale părții ruse în contextul operațiunii militare speciale în curs de desfășurare pentru protejarea Donbass”, arată un comunicat de presă al Kremlinului.