Oferte de vacanță reduse cu 50% la Târgul de Turism al României. Cât te costă să vezi Laponia de Crăciun?

Târgul de Turism al României și-a deschis azi porțile cu oferte de vacanță reduse cu 50%. Expozanții vin cu noi destinații de vacanță la prețuri pentru toate buzunarele.

OFERTE DE VACANȚĂ REDUSE CU 50% la Târgul de Turism al României

Ca în fiecare an în perioada de început a lunii noiembrie are loc Târgul de Turism al României. Zeci de expozanți s-au reunit la Romexpo pentru aduce în fața pasionaților de călătorii cele mai avantajoase oferte. Chiar dacă traversăm o perioadă dificilă din punct de vedere al economiei se pare că românii nu pun pe un loc secund dorința pentru a vizita un loc nou.

Astfel cei 86 de expozanți de la Târgul de Trism a României au deja numeroase cereri de vacanță pentru acest final de an.

Pentru această perioadă în care bugetul românilor este lovit din toate direcțiile de creșterile de preț și de explozia din energie, expozanții au conceput pachete speciale care să conțină transport cazare și masă.

Cerere mare pentru ofertele turistice de sărbători

Românii care vor să se bucure de Crăciun sau Revelion departe de România, au de ales dintre sute de oferte de vacanță. Multe dintre acestea au reduceri considerabile în unele cazuri ajungând chiar la jumătate din prețul inițial.

Cei care vor să se bucure de un Crăciun și Revelion în Antalya sau pe malul Bosforului trebuie să scoată din buzunar pentru un sejur de 4 nopți, per cuplu, 1281 € .  Pachetul este unul de tip All Inclusive, astfel că, pe lângă acești bani nu va fi nevoie de cheltuieli suplimentare.

De altfel, experiența unei vacanțe în Dubai în preajma sărbătorilor de iarnă este una de neuitat. În acest sens, doritorii trebuie să pună la bătaie minim 2400€. Prețul include cazarea la un hotel de top, priveliște excelentă și masa. Biletele de avion pentru două persoane trebuie însă achitate separat.

Expozanții de la Târgul de Turism scot la înaintare oferte de prețuri avantajoase și pentru destinații mai apropiate de România.

Cei care vor să intre în spiritul Crăciunului la Paris sau Roma, au de ales o varietate largă de oferte. Prețurile variază între 1400€ și chiar 2100€, pentru Italia, Lombardia, exemplu.


În funcție de numărul de stele al hotelului ales dar și de mesele incluse, doritorii pot opta pentru un sejur aparte.

Dacă în România pachetele de cazare includ pentru perioada sărbătorilor cine festive pentru turiști, nu același lucru se întâmplă însă și în alte destinații ale lumii.

Oferte Crăciun 2022 în Apuseni. Cele mai ieftine cazări din Țara Moților

Laponia, destinația momentului

Dacă în anii trecuți locul de origine al lui Moș Crăciun nu se regăsea în ofertele de cazare, mai nou, turiștii se pot bucura din plin de această experiență.

Totodată, în timpul sejurului în Finlanda, Laponia, aceștia au ocazia de a vizita casa lui Moș Crăciun și chiar de a interacționa cu generosul personaj de poveste.

Pentru o astfel de vacanță aparte, prețurile pornesc de la 2000€ pentru două persoane.

Dacă vreți să călătoriți alături de copii în Laponia, prețul se schimbă în funcție de vârsta acestora. Astfel la un hotel de : stele din Laponia, doar cu o masă inclusă pe zi, fără transportul asigurat, trebuie să achitați în jur de 2245 de euro.

Țineți cont însă că pe lângă acest buget, veți mai avea nevoie și de alți bani pentru deplasări, plimbări cu sania, restaurante, suveniruri, etc.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Statul își vinde pe nimic partea din UM Drăgășani, deținută până...

Guvernul adoptă azi o Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului pe anul...

Ana Birchall a demisionat de la Nuclearelectrica! Ce a supărat-o

Fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, a rezistat la Nuclearelectrica doi ani și două luni. Azi și-a anunțat plecarea. Ana Birchall a anunțat că...